Un luptãtor. Interviu cu Andrei Micu.
Interviu realizat de Gheorghita Zbaganu

Andrei Micu este o carte de istorie vie. Nascut la 24 iulie 1912, educat īntr-o familie de comunisti , el a participat la razboiul civil din Spania si nu poate concepe decīt o viata de comunist. La cei aproape 90 de ani ai sai noi īi uram "La si mai multi ani"

 

Întrebare. Cine sunteti dumneavoastra, tovarase Andrei Micu? Unde v-ati nascut?

Raspuns. M-am nascut īn satul Rapoltul Mare, judetul Hunedoara. Pe mama o chema Magdalena Isac iar pe tata Avram Ludovic. Tata s-a nascut īn 1887 īn satul Lonea, judetul Hunedoara (ati auzit de mina Lonea!) iar mama īn 1882 īn acelasi sat cu mine, Rapolt.

Tata a aderat la ideile marxiste īn timpul razboiului. Īn 1919, īn timpul Revolutiei maghiare , el era la Budapesta, unde a luptat pentru idealurile Comunei. Īn acea vreme a cunoscut-o pe Eva, o marxista care pe atunci era studenta īn anul IV la facultatea de matematica din Budapesta si era activista īn Partidul Comunist Maghiar. Dupa īnfrīngerea revolutiei, pentru a scapa de teroarea horthista tata si Eva s-au refugiat la Cluj.

Parintii mei au divortat īn 1920, cīnd eu aveam 8 ani, tata s-a casatorit imediat cu Eva, iar eu a ramas sa locuiesc la Cluj cu tata si mama Eva (asa īi spuneam, o consider a doua mea mama). Mama a acceptat , cu conditia ca sa īmi petrec vacantele cu ea , la Rapolt.

Eva era o femeie de o rara bunatate si cultura. De ea ma leaga cele mai frumoase amintiri ale mele din copilarie. Era o femeie foarte frumoasa , foarte culta, o fire vesela si entuziasta. Vorbea germana, franceza si maghiara. Cunoscīnd franceza, nu i-a fost greu sa īnvete romāneste. Vorbea romāna fara accent, mai bine ca mine. Ma mīndresc cu faptul ca eu am īnvatat-o romāneste!

M-a īngrijit si m-a educat cum nu se poate mai bine. Eram un copil vesel si entuziast. Entuziasmul nu m-a parasit nici acum, la batrīnete; poate s-a mai maturizat. Mama Eva m-a iubit si , la rīndul meu, am iubit-o. M-a īnvatat cīntecele revolutionare cunoscute de ea: Internationala, Marseilleza. Avea ureche muzicala, cultura muzicala si o voce placuta, de mezzosoprana. Īmi povestea cu pasiune de revolutiile proletare, īn special de Comuna din Paris , de Revolutia din Octombrie si de Revolutia noastra, maghiara. Īmi vorbea despre lupta de clasa dintre burghezie si proletariat, despre exploatatori si exploatati. Pe masura ce īnaintam īn vīrsta si ma maturizam, a īnceput sa-mi vorbeasca despre materialismul dialectic. Asa ca piot spune ca mi-am īnsusit conceptia materialist dialectica despre lume din familie, pe vremea cīnd eramla liceu, īn Cluj. Aveam īncredere totala īn cele ce-mi spunea. Mama Eva frecventa de la 14 ani cercurile progresiste din Budapesta. A studiat acolo temeinic operele clasicilor Marx si Engels . Avea si harul de a explica pe īntelesul tuturor. Deci am crescut īntr-o atmosfera īmbibata de marxism, avīnd ca mentor pe mama Eva. Ceea ce m-a īnvatat ea mi s-a īntiparit īn minte , stiu si azi. Altfel, ma consider un autodidact. Nu īncetez sa studiez, sa ma cultiv, sa ma tin la curent cu noutatile din stiinta si tehnica. Eu īncerc sa abordez tot ce este nou prin prisma materialismului dialectic si istoric.

 

Ī. Cum ati luat contact cu miscarea muncitoresca?

R. Īn 1925 tata a divortat si de mama Eva. Eram īn clasa a treia de liceu. Nu a mai avut cine sa mai tina la liceu asa ca mi s-a oferit un loc de ucenic la un atelier de mobila de lux din Sīnnicolaul Mare, la 60 km. Vest de Timisoara. Patronul atelierului se numea Francisc Hirsch. Majoritatea calfelor de acolo (erau vreo zece) erau unguri comunisti refugiati din Ungaria. Deci automat erau si membri ai PCR. Un comunist ramīne comunist īn orice tara ar domicilia. Pe līnga cele zece calfe mai erau si vreo zece ucenici.

Viata de ucenic era foarte grea. Nu mi se dadeau bani, numai casa si masa. Eram exploatati cu nerusinare. Patronul īncerca sa obtina maximum de profit pe spinarea noastra. Īnchipuiti-va ca la cei 13 ani ai mei dormeam pe mesele din atelier, ma sculam la 5 dimineata si ma culcam la 12 noaptea. Cinci ore de somn pentru un copil e putin. Mīncarea era putina si proasta. Ne era foame mereu.

Sigur ca aceasta stare de lucruri a contribuit la formarea constiintei mele de clasa. Cele povestite mie de mama Eva se confirmau. Īn primavara lui 1926 m-am certat cu patronul care, cum se obisnuia pe atunci ne aplica mici "corectii corporale ". Īn urma unei asemenea corectii am cīntat "Internationala " īn limba maghiara. Calfele au ramas surprinse si m-au īntrebat de unde stiu acest cīntec. Le-am povestit despre mama Eva si despre atmosfera de acasa.

Atunci au început sa se ocupe de mine. Mi-au analizat īn amanunt pregatirea ideologica si le-a placut. Asa ca am fost primit īn UTC si am īnceput sa activez cu trup si suflet īn rīndurile ucenicilor.

Relatia mea cu patronul a devenit din ce īn ce mai proasta. M-a dat afara imediat dupa ce īmplinisem 14 ani. Dar nu am ajuns pe drumuri caci, calfele comuniste de la atelier mi-au gasit un loc la o fabrica adevarata de mobila din Timisoara, unde patron era unul, Ungur Karoly. Eu eram ucenic la tīmplarie de lux, angajat pe casa si masa. Aici erau si mai multi ucenici, peste 30. Bineīnteles ca am continuat activitatea de UTC īn rīndul lor. Am fost ales secretar UTC pe fabrica. La 1 Mai 1927 eu am participat la manifestatie si am distribuit manifeste UTC. M-a dibuit politia si m-aarestat, īmpreuna cu alti manifestanti. Mi-au dat ceva bataie, cu care eram deja īnvatat. Dar, fiind minor (nu īmplinisem 15 ani) m-au eliberat dupa doua saptamīni de detentie preventiva. Nu mi-au facut nici un fel de proces.

Am ramas īn continuare la fabrica lui Ungur Karoly pīna īn toamna lui 1927. Atunci am fost primit īn rīndurile PCR, cu drepturi depline. Eram deja veteran al muncii conspirative. Tovarasii mi-au atras atentia ca eram filat de Siguranta si, ca sa mi se piarda urma mi-au gasit un loc de ucenic la fabrica de mobila Paliczka, din acelasi oras. Aici erau si mai multi ucenici, peste 50. Faceam propaganda īn rīndul lor. Am lucrat aici pīna īn 1928. Dupa ce am īmplinit 16 ani, tovarasii au hotarīt sa ma īntorc īn satul mamei mele adevarate, Magdalena, ca sa mi se piarda urma. Siguranta ma fila si la Paliczka. Nici nu era prea greu sa ma gaseasca, īntr-un oras cu maximum 100000 de locuitori - poate nici atīt - cīti erau īn Timisoara.

Mama se mutase īntre timp la Uroi, līnga Simeria. Avea 45 de ani.

 

Ī. Īn ce consta activitatea dumeavoastra UTC?

R. Studiam literatura marxista īn grup. Īn special "Manifestul comunist", pe care ajunsesem sa īl stiu aproape pe dinafara. Mai tīrziu am studiat si "Capitalul" - o carte foarte grea. Raspīndeam manifeste. Nu stiu cine le facea. Cīntam apoi , la sedintele noastre conspirative "Internationala", "Marseilleza", "Tīnara Garda". Era frumos. Militam pentru educarea ucenicilor. Luptam īmpotriva consumului de alcool, a fumatului, a violentei , a īnjuraturilor si a comportarii indecente. Voiam sa dezvoltam constiinta de clasa īn rīndul ucenicilor, si nu numai. Voiam ca ei sa īsi petreaca timpul liber educīndu-se, formīndu-se ca oameni, sa nu degenereze īn alcoolici care mai tīrziu sa īsi bata nevestele. Lucram īnconspirativitate. Fiecare aveam un nume conspirativ. Eu, de exemplu eram "Fosi" .

 

Ī. Ce s-a īntīmplat apoi? Ce faceati la Uroi?

R. La Uroi nu era de lucru, dar la Simeria era un atelier de mobila, unde m-am angajat ca ucenic. Aveam 16 ani, deja mi se dadeau si bani. Īn paralel urmam si liceul la seral. Am absolvit liceul īn particular, cum se spunea pe atunci , īn 1929. Asta m-a ajutat , pentru ca apoi am luat usor examenul de calfa, tot īn 1929. Aveam 17 ani. Fiind calfa, puteam sa-mi deschid propriul meu atelier de mobila. Īmi placea meseria si o faceam cu pasiune. Dar nu aveam capital sa-mi fac propriul atelier. Mie īmi placea sa fiu īn mijlocul muncitorilor. Pe de alta parte, stiti ca īn 1929, toamna, a īnceput criza. Se gasea greu de lucru, a luat proportii somajul , a īnceput sa fie greu sa-ti cīstigi pīinea cea de toate zilele.

La Simeria era o celula de partid ce cuprindea mai mult ceferisti. Duceam si acolo activitate conspirativa.

 

Ī. Ce stiti despre greva de la Lupeni '29?

R. Stiudestule. Greva a īnceput īn August. PCR a organizat un comitet de ajutorare a grevistilor. Din partea CC el era condus de Vasile Luca. A fost si la Simeria, unde l-am cunoscut. M-a impresionat forta lui si spiritul lui de lupta. Celula noastra fusese cooptata īn activitatea de ajutorare. Nici nu e departe Simeria de Lupeni. Cutreieram zona si colectam ajutoare pentru mineri: alimente, haine, bani.

 

Ī. Cum v-ati descurcat īn vremea crizei?

R. Greu. Am fost si somer. Tovarasii mi-au gasit īnsa de lucru la Arad, Timisoara, Oradea, Cluj. Nu stateam multa vreme īntr-un loc deoarece eram ocupat cu sarcinile de partid. Asa au trecut 4 ani.

Īn 1933, toamna, am ajuns, tot prin legaturile partidului, sa lucrez la Bucuresti, īn atelierul de mobila al lui Pantazescu, pe soseaua Kiseleff. Apoi am lucrat la fabrica Drexler, la Malaxa si la alte ateliere de tīmplarie. Īn perioada 1 noiembrie 1933 - Mai 1934 am facut armata, cu termen redus, la regimentul 34, Oradea. Eram teterist - asa se zicea atunci. Stagiul militar le teteristi erade un an. Pe mine m-au trecut īn rezerva dupa 6 luni pentru ca nu eram de īncredere. Aveam gradul de fruntas TR. Apoi m-am īntors īn Bucuresti. Din iulie '34 pīna īn iulie '37 am fost secretar de celula de partid. Instructorul meu de partid (si lector de socialism stiintific) era tocmai Lucretiu Patrascanu. Ati auzit de el ... Un om de o mare tinuta morala si intelectuala.

Celula noastra de partid se ocupa de īnchisoare de la Tīrgu Ocna, unde erau īnchisi mai multi tovarasi . Noi organizam ceaiuri īn scopul adunarii unor fonduri destinate acestor tovarasi. Le faceam vizite si le dadeam bani. Alte sarcini pe care le-am avut: fiind vorbitor de maghiara , eu eram omul de legatura cu MADOSZ-ul, un partid legal controlat de PCR cu o oarecare audienta īn rīndul populatiei maghare. Aveam legaturi cu sindicatele si alte organizatii legale, unde duceam linia partidului.

Īn timpul grevei ceferistilor din 1933 eu eram la Cluj, unde se desfasura o manifestatie de solidaritate cu cei de la atelierele Grivita. M-am ocupat de colectarea de ajutoare pentru familiile arestatilor.

 

Ī. Cum ati ajuns īn Spania?

R. Este o poveste. Īn iulie 1936 a avut loc rebeliunea fascista a lui Franco īmpotriva guvernului legitim al Spaniei. La noi s-a facut imediat un comitet de ajutorare a Spaniei, condus de Lucretiu Patrascanu. Toata celula noastra de partid era antrenata īn ajutorarea republicanilor. Eu eram foarte revoltat de vestile care veneau de acolo si doream din tot sufletul sa merg īn Spania, sa lupt cu arma īn mīna īmpotriva fascistilor. M-a ajutat Patrascanu sa-mi vad visul cu ochii. Ne-a facut rost de pasapoarte - mie si unui prieten, Stefan Mera. Eu eram, chipurile, un student care voia sa mearga īn iulie 1937 la Expozitia din Paris. Aveam bani de buzunar, din fondul de īntr-ajutorare. Mai aveam si adrese de tovarasi din Franta. La plecare, a fost emotionant. Ne-am despartit de tovarasul Lucretiu Patrascanu īmbratisīndu-ne. Nu aveam sa-l mai vad vreodata. Printre altele, el ne-a spus : „Va invidiez. Īmi pare rau ca nu pot mergesi eu. Actiunea voastra este cel mai bun exemplu de atasament la cauza clasei muncitoare".

Din perspectiva a 60 de ani de istorie pot preciza acum: voluntarii libertatii, cei ce am format brigazile internationale care au luptat īn Spania au reprezentat dovada ca internationalismul proletar poate sa functioneze. Voluntarii libertatii au reprezentat patura cea mai constienta si cea mai avansata a proletariatului si a intelectualitatii progresiste. Este o minciuna ca noi am fi fost marionetele lui Stalin, minciuna care dureaza de 60 de ani. A fost raspunsul nostru concret la chemarea lui Marx : „Proletari din toate tarile, uniti-va".

Chemarea aceasta este mai actuala astazi ca oricīnd. Gradul de dezvoltare actual al fortelor de productie si a stiintei , fara precedent, asa numita „globalizare" , face necesara unirea proletariatului la o scara mondiala īn perspectiva marilor confruntari sociale care vor veni. Vor veni īn mod sigur, caci actualul capitalism, ajuns īn faza fatis imperialista este zguduit de contradictii, este perimat, este anacronic, nu are nici o solutie pentru provocarile noului mileniu. Noul socialism va triumfa. Alternativa este clara: socialism sau barbarie. Eu cred ca omenirea nu se va scufunda īn barbarie. Sunt optimist. Faptul ca tari precum China, Vietnam, Coreea de Nord si Cuba continua edificarea socialismului ma face optimist. Viitorul este al nostru, al marxistilor. Numai socialismul poate deschide calea spre prosperitatea societatii umane, spre bunastarea globala.

 

Î. Cum a putut Lucretiu Patrascanu sa va procure pasapoartele?

R. El era avocat si avea legaturi cu notarii. Dar si Partidul avea ateliere clansdestine, banuiesc, unde se faceau documente false. Oricum, pasapoatrtele noastre nici nu erau foarte false; doar ca nu eram studenti īn sensul obisnuit al cuvīntului.

 

Ī. Deci ati ajuns la Paris, ca student. Ati fost asteptat? Cum v-ati descurcat īn marele oras?

R. Legatura noastra de la Paris era Eugenia Lucaci (Rosa) care ne-a asteptat la gara. Ea facea parte din comitetul de primire a voluntarilor. Am stat īn Paris doua saptamīni pīna ne-am adunat 10 romāni. Īntre timp am vizitat monumentele Parisului. Am trecut granita clandestin, īmpreuna cu alti 60 de voluntari din Europa de Est pe līnga Beziers. Pīna la Beziers am mers cu trenul, apoi am fost dusi cu masinile la poalele muntilor Pirinei. Am trecut granita pe jos, cu ajutorul unei retele organizate de PCF. Granicerii francezi ne-ar fi oprit. Īn schimb, granicerii spanioli erau de ai nostri, comunisti, ne-au primit cu entuziasm.Entuziasmul era contagios, ceva de nedescris. Am stat la Figueiroas, o localitate din Pirinei o saptamīna, pīna cīnd ne-am adunat cīteva sute de persoane din toata Europa, ba chiar si din America. Īmi aduc aminte cu nostalgie atmosfera īnaltatoare de solidaritate internationala din acea saptamīna. Toti locuitorii ne iubeau. Si noi pe ei. Am plecat apoi la Albacete, la centrul de primire al voluntarilor. Cīteva ore de mers cu trenul. Īn gari, spaniolii ne faceau manifestatii de simpatie. Asemenea entuziasm revolutionar nu aveam sa mai vad. Au fost clipe unice, de neuitat. O mai fi posibil si acum asa ceva?

Am facut instructie trei saptamīni la Casas Ibanez. De acolo am plecat, 15 romīni, spre front.

 

Î. Pe care front?

R. Pe frontul din Aragon. Am ajuns la Samper de Calanda unde batalionul „Balcani - Diacovici" era īn refacere, dupa ce suferise pierderi cu o luna īnainte. Acolo l-am īntīlnit pe Mihai Burca. El venise de 7 luni īmpreuna cu fratele lui , Constantin Burca. Erau amīndoi ceferisti din Pascani. Din pacate, fratele lui, Costica, murise cu ceva vreme īnainte de a veni noi, ucis de un glont pe malul Guadalquivirului, pe līnga Cordoba. Printre conducatorii voluntarilor romāni mi-l amintesc si pe Petre Borila, cu care am si o fotografie (nu numai cu el,am o fotografie cu noi toti 15 din „Compania de mitraliere romāneasca") . De fapt acesta era titlul, desi restul de 80 de camarazi erau spanioli. Bineīnteles ca am devenit automat membru al PC Spaniol.

 

Ī. Ce nume de camarazi va mai amintiti?

R. StefanMera, cel cu care am plecat din Romānia. Apoi Mihai Dobreanu si comandantul companiei, Mihai Burca. Apoi Stefan Meghei, Horia Moldovan, Serghei Sevcenco, Grigore Sevcenco, Edmund Hirsch, Anghel Haralambie, Spelivoi, Nicolae Moraru, Francisc Wolf (Boczkor). Ultimul este un erou al rezistentei franceze.

 

Ī. Mai traieste cineva din Compania Romāna de Mitraliere?

R. Nu, numai eu.

 

Ī. Cīnd si unde ati primit botezul focului?

R. În septembrie 1937, pe frontul din Aragon. La Fuentes del Ebro. La 11 octombrie 1937 a īnceput a doua faza a bataliei de la Zaragoza, īn zona Jaca din Aragonul de nord si la noi, la Fuentes del Ebro. Nu am reusit victoria, din pacate. Desi s-au īnregistrat ceva succese locale, lipsa de rezerve a īmpiedicat dezvoltarea succeselor. Apoi batalionul nostru „Diakovici" s-a transformat īn batalion de soc. Am participat la lupte grele īn maimulte locuri. Īn noiembrie luptam la Teruel , unde am participat la respingerea contraofensivei fasciste. Īn decembrie 1937 am am fost transferat pe frontul de sud vest, īn Extremadura Am luptat la Almaden , unde aveam de aparat minele de mercur de fascisti. Īn martie 1938 am fost trimisi de urgenta īnapoi pe frontul din Aragon unde fascistii lansasera ofensiva de primavara. Au murit atunci multi de ai nostri. În luptele grele din zona Monroyo - Morella - Pobleta au cazut Stefan Megheri, Mihai Dorneanu iar tovarasul cu care plecasem īn Spania, Stefan Mera, a fost ranit si luat prizonier. Īn aprilie 1938 a trebuit sa ne retragem prin lupta. Un ofiter spaniol a organizat puncte de rezistenta pe soseaua care serpuia prin munti. Pe acea sosea īnaintau fascistii. Noi deschideam focul din zone fortificate natural pentru a le opri īnaintarea. Ne retrageam luptīnd.

Eu, īmpreuna cu alti trei romāni (Moraru Nicolae, Sas Dragos si Demeter Juliu) am ajuns apoi la Castellon, pe malul marii. Fascistii ajunsesera si ei la mare īn zona Vinarroz si taiasera Spania republicana īn doua: Centrul si Estul. Noi nu ne-am putut īntoarce la batalionul nostru, care era īn partea cealalta, īn Centru. Ne pomenisem īn Est. Ne-au dus apoi līnga Barcelona , pe malul marii, unde aflasem ca stationa regimentul de artilerie „Roza Luxemburg". O fi fost el regiment de artilerie, dar nu avea tunuri. Tunurile trebuiau sa vina dintr-o zi īntr-alta. Nuau mai venit, le-au oprit francezii la granita. Era septembrie '38. Asa credeau francezii ca o sa-l īmblīnzeasca pe Hitler. Pe atunci am auzit si de tradarea de catre Vest a Cehoslovaciei, la Munchen.

Asta se numea politica de non-interventie a Occidentului. Hitler si Mussolini nu au tinut seama de ea si au continuat sa īnarmeze pe fascisti.

 

Ī. Parca pw acolo era si Luigi Longo, secretar al PCI. L-ati cunoscut?

R. Da. El era unul dintre organizatorii Brigazilor Internationale. Mai era si Andre Marty din Franta. Acesta ne solicita mereu rabdare, uite acusica vin si tunurile ...

 

Ī. Ce ati facut vazīnd ca nu mai vin tunurile?

R. În Iulie 1938 a început ofensiva de pe Ebru a trupelor republicane. Ne strînsesem 6 români care am trecut Ebrul în august 1938, sub focul fascistilor si am cerut sa fim primiti īn grupul de artilerie „Ana Pauker". Daca tot ne instruisem ca artileristi ...Am fost primiti si repartizati la bateria „Tudor Vladimirescu". Acolo l-am cunoscut pe Vida Geza, poate ca ati auzit de el, un sculptorcunoscut. Am luptat īn acea baterie pe frontul din zona Sierra Cabals pīna pe 23 septembrie, cīnd am fost demobilizati. Se desfiintau brigazile internationale īn urma unor acorduri cu, daca nu gresesc, Liga Natiunilor. Asa voiau „democratiile" occidentalesa faca pace īn Spania. Acesta a fost si norocul lui Franco.

Guvernul spaniol a hotarīt sa fim retrasi din lupta.

Ī. Cīnd ati plecat din Spania?

R. În ultimul moment. Am stat în Catalonia cazat la Camp de Vanul. În noiembrie 1938 guvernul spaniol a organizat „despedidas" - festivitati de despartire de voluntarii libertatii. A fost emotionent. Poporul spaniol ne iubea. Eu īnsa nu am vrut sa plec. Am luptat pīna īn ultima clipa contra fascistilor. Prin „pilele" mele am fost primit īn armata regulata spaniola (aflata īn mare criza de recruti!) si am trecut granita franceza la 9 februarie 1939 , īn urma unor grele si demoralizatoare lupte de retragere. Eu am protejat multi civili spanioli care se refugiau īn Franta. Deja se refugiasera acolo peste jumatate demilion de republicani. Francezii le-au facut īnsa o primire inumana, de trista amintire. Republica spaniola a capitulat le 15 martie 1939. Chiar la aceeasi data Hitler mai primise un cadou: Cehia devenea provincie germana iar Slovacia un stat fascist.

 

Î. Din nou īn Franta. Acolo ati putut sa mergeti unde vreti?

R. Nici vorba. Luptatorii brigazilor , dar si republicanii spanioli, au fost īnchisi īn lagare de concentrare. Nu numai: chiar si refugiati civili au fost internati īn lagare. Aminititi-va: dupa desfiintarea Cehoslovaciei, ce o mai fi fost īn capul anglo - francezilor de se purtau asa de rusinos?

Īn ceea ce ma priveste, eu am fost internat īn lagarele Saint Ciprien, Gours, Argelet sur Mers si Vernet. Am stat īn lagar īn perioada februarie 1929 - martie 1941. Doi ani! Īnceputul razboiului m-a gasit la Argelet sur Mere. Apoi am ajuns detinut īn Germania.

 

Ī. Cum asa? Lagarele erau īn zona ocupata?

R. Nu, erau īn zona libera. Franta libera, administrata de Petain. Capitala la Vichy.

Lucrurile s-au petrecut asa: īn ianuarie 1941 francezii au hotarīt sa ne mute de la Argelet la lagarul Vernet. Atunci partidul a hotarīt sa distrugem toate actele si sa evadam. Eu , īmpreuna cu alti doi camarazi, am sarit din tren cu putin īnainte de Toulouse cu intentia de a ajunge la Paris , unde aveam adrese si legaturi.

 

Ī. Interesant! Din Franta Libera voiati sa evadati īn zona ocupata de germani!

R. Franta era libera numai īn aparenta. Era acelasi lucru.

Ne-am distrus actele si am trecut linia de demarcatie pe līnga Moulaine. Cu mine mai era un tovaras din Timisoara, Mauriciu Spitz. Mergeam pe jos si ne feream dar tot ne-au prins jandarmii germani care credeau ca suntem imigranti ilegali care voiam sa muncim la negru la Paris. Pentru asta nu era cine stie ce pedeapsa. Am scapat ieftin, cu 6 saptamīni de arest la īnchisoarea din Moulaine pentru „trecere frauduloasa a frontierei". Īn celula eram 35 detinuti, arestati toti pentru acelasi lucru. Nu era ceva neobisnuit: īn zona ocupata se traia mai bine ca īn cea libera.

Unul dintre detinuti, francez, ne-a recunoscut ca eram luptatori din Spania, dar nu ne-a tradat! Mai mult, faptul acesta ne-a facut simpatici celorlalti detinuti, care nu se prea omorau de dragul fascistilor. S-a creat o miscare spontana, īnduiosatoare, de simpatie fata de noi. Asta ne-a ajutat fizic. Mīncarea era putina si slaba, dar francezii primeau pachete si ne dadeau si noua, cu priviri complice.

Am iesit din īnchisoare īn februarie. Autoritatile germane ne-au dus īnapoi la granisa si ne-au facut vīnt īn Franta Libera. Sa facem ce om sti, nici macar nu s-au obosit sa ne predea autoritatilor franceze.

Ne-am facut alt plan: sa īncercam sa fugim īn Elvetia. Dupa trei zile ne-au prins jandarmii francezi si bne-au expediat la lagarul de la Vernet, exact acolo de unde voiam noi sa fugim! Unde era destinatia noastra cu doua luni īn urma! Vedeti , ironia soartei...

Nu am stat multa vreme la Vernet. Īn iulie, autoritatile franceze au selectat dintre noi o parte , meseriasi, li ne-au trimis la Paris, cu escorta. Eu eram calfa de tīmplar, asa ca am fost selectat. La Paris, autoritatile germane ne-au trimis la munca īn fiferite locuri. Eu, īmpreuna cu un iugoslav, un polonez, doi unguri si doi bulgari am fost trimisi la Chemnitz (fostul Karl-Marx-Stadt) la o fabrica de frigidere, numita fabrica Haubold. Nu eram liberi, dar nici detinuti. Eram ceva intermediar.

Eu lucram la turnatorie, la sectia de lazi frigorifice.

La fabrica aceea lucrau vreo 3000 muncitori. Noi aveam un regim special. Eram cazati īn īntreprindere, īntr-un fel de camin īmprejmuit cu sīrma ghimpata. Paziti de politisti. Curios: sīmbata si duminica aveam voie sa mergem īn oras sa ne plimbam!

Īmpreuna cu mine mai erau noua voluntari din Spania.

Ī. Ciudat! De ce va dadeau liber sīmbata si duminica?

R. Eu cred ca voiau sa vada cu cine ne īntīlneam. Sunt sigur ca Gestapoul era pe urmele noastre. Poate voiau sa prinda si antifascisti gemani. Dar noi eram foarte prudenti.

Mīncam īntr-o cantina uriasa, cu mii de locuri. Noi, cei 9 spanioli aveam masa noastra separata. Pentru a fi izolati de ceilalti. Dar nu a fost asa. Īn scurt timp toata lumea stia ca noi luptasem īn Spania. Am simtit si īn Germania solidaritatea minunata a clasei muncitoare. Concret. Pe noi ne platea cu 60 marci/luna si cartele de alimente pentru munca grea. Pentru noi astia erau bani! Mīncarea costa cītiva pfennigi, dar problema era ca nu puteai s' o procuri fara cartela. Noi īnsa devenisem asa de celebri īncīt macelarii ne vindeau mezeluri si carne fara cartela! Nu sunt sigur ca va dati seama ce era asta! Poate ca facea macelarul de care va zic asta cu toti cei de la Haubold? Nu, macelarul ne īntreba daca nu suntem noi aia de la Haubold , ne lua cartela, se facea ca ne taie din ea si ne dadea ce voiam fara cartela! Si acum, la 60 de ani dupa, ma emotionez cīnd īmi aduc aminte. Oamenii sunt buni peste tot, nu conteaza nationalitatea...

 

Ī. Cīt timp ati stat la Haubold?

R. Pīna īn decembrie 1941. Atunci am evadat. Noi de gīndeam sa evadam īnca de la īnceput, dar nu aveam bani.

Am aflat ca la vreo 70 km de Chemnitz mai era un lagar de munca unde erau internati multi din Brigazile Internationale. Printre ei se aflau Laszlo Rajk si Ion Mutulescu. Prin iunie 1941 (nu īncepuse razboiul antisovietic!) voluntarul maghiar Hoch Joszef a īnselat vigilenta celor ce ne pazeau si mi-a cumparat un bilet dus-īntors pīna la lagarul respectiv, al carui nume īmi scapa. Era duminica. Am intrat fara probleme īn lagar si m-am īntīlnit cu cei doi. Le-am spus de intentia mea de a evada. Cei doi au avut īncredere īn mine si mi-au relatat despre altii care evadsera deja. Lucrul era fezabil. Mi-a dat legaturile lui conspirative pe care le-am memorat temeinic.

Voiam sa evadez īmpreuna cu alti doi tovarasi maghiari, Hoch Joszef si Kerekes Ferenc. Īn afara de noi trei nimeni nu mai stia de plan, nici ceilalti „spanioli".

Am socotit ca cea mai favorabila perioada de evadare ar fi sarbatorile craciunului. Oamenii aveau liber si se deplasau de acolo - acolo cu toate mijloacele de transport. Aveam asupra noastra legitimatii ca lucram la fabrica Haubold. Armatele hitleriste erau īn plina ofensiva, erau siguri de victorie, asa ca vigilenta lor nu era foarte treaza. Milioane de oameni lucrau īn Germania, se duceau a-si vada familiile, era greu sa arestezi pe cineva īn acea perioada. Īntr-o Duminica dimineata am luat trei bilete de tren pīna la Dresda. Acolo ne-am dus la un tovaras recomandat de Rajk Laszlo, care ne-a īndrumat mai departe. Era bucuros sa ne ajute. Ne-a cumparat trei bilete de tren pīna la Budapesta. Ne-a îndrumat ca īnainte de granita cu Ungaria sa ne dam jos din tren si sa trecem frontiera clandestin, īndrumati de o persoana de īncredere. Asa am si facut. La punctul de frontiera Hegyeshalom ne-am dat jos si am trecut granita noaptea, cu ajutorul tovarasului indicat. Am mers pe jos aproape o noapte īntreaga orbecaind prin bezna. Am ajuns la prima statie unde am asteptat primul tren catre Budapesta.

Ghinion! Dupa vreo ora de asteptare a aparut politia de frontiera maghiara care ne luase la ochi. Le-am aratat legitimatiile de la Haubold. Faptul ca nu aveam pasapoarte era suficient sa ne aresteze. Norocul nostru a fost ca nu stiau germana. Le-am zis ca mergem acasa de sarbatori, si noi, ca oamenii, ca era Craciunul si consulatul maghiar era prea ocupat sa ne puna viza pe pasaport, care ramasese acolo, la consulat, ca sa ne īnteleaga si ei ca sunt tot unguri ca si noi. Nu am mai putut sa asteptam , ar fi durat saptamīni īntregi, ratam Craciunul , nu ne vedeam familiile, ce mai, i-am vrajit. Mii de unguri normali erau pesemne īn situatii similare. I-am mai atins si cu 50 de marci asa ca ne-au lasat īn pace. Mai mult, ne-au dat o informatie pretioasa: cum ajungem la Budapesta, ne-au īnvatat ei sa ne prezentam de urgenta la politie sa ne punem actele īn ordine. Altfel am putea fi arestati la orice razie.

Am rasuflat usurati deabia dupa ce a venit trenul. Īn gara ne asteptau sotiile lui Hoch si Kerekes. Ele fusesera anuntate de legaturile lui Rajk de noi. Au stat bietele femei īn gara trei zile, cu sufletul la gura, verificīnd toate treburile de la Viena daca nu cumva barbatii lor erau acolo ...

Cei doi au plecat acasa cu sotiile iar eu am fost cazat īn cartierul Csepel, vechi bastion comunist la un tovaras de īncredere. Am devenit automat membru īn partidul comunist maghiar.

 

Ī. Laszlo Rajk nu este cel care avea sa fie executat īn 1950 ca agent „titoist"?

R. El. Nu era nici un fel de titoist, era un tovaras extraordinar. Un om de o imensa cultura, vechi activist marxist, vasta experienta revolutionara, devotat pīna la sacrificiu cauzei, un om modest, iubit de toti. Spre deosebire de Matyas Rakosi, un antipatic si un lingau.

 

Ī. Eu tot nu īnteleg ce fel de lagar era acela daca va puteati īntīlni cu Rajk oricum..

R. Rajk nu era chiar la īnchisoare. Regimul lui era asemanator cu cel al nostru. Era detinut la un lagar de munca. Pe atunci nazistii erau īn ofensiva, īi subapreciau pe comunisti, nu le era frica de ei. Adevaratele lagare de concentrare, de care ati citit prin carti au īnceput mai tīrziu.

Duminica Rajk avea li el liber. El se ocupa īn lagar cu munca agricola. Varza, cartofi, ma rog..

Ī. Dar de ce l-ati cautat pe Rajk? Nu puteati fugi si fara el?

R. Ba puteam, dar nu aveam retea. El mi-a dat reteaua lui. Nume, adrese...

 

Ī. Ciudat mi se pare ca avea īncredere īn dv. Puteati fi un agent al Gestapo-ului..

R. Ne stiam din Spania si din lagar. Eu vorbesc fluent maghiara si faceam legatura īntre comunistii romāni si cei maghiari. Īn plus, avea īncredere īn Mutulescu, care avea īncredere īn mine. Se crease un spirit de corp.

 

Ī. De unde aveati bani unguresti?

R. Aveau cei doi unguri cu care fugisem.

Sa continui.

Cei doi tovarasi mi-au gasit cazare īn cartierul muncitoresc Csepel. Prin reteaua PC Ungar (al carui membru devenisem) mi-au facut rost si de acte. Īn CC al PCU erau multi fosti luptatori din Spania , īntre care si fratii Tompa. Budapesta era plina de muncitori fara acte īn regula, asa ca prea īmi era frica sa fiu arestat. Am luat trenul si am plecat la Cluj, pe atunci īn Ungaria. Era ianuarie 1942. Cīnd m-au vazut, tata si mama Eva au izbucnit īn plīns. Tata se casatorise a treia oara, cu o romānca iar mama Eva se recasatorise si ea cu un comunist. Nu ne mai vazusem de 8 ani. Mama Eva era foarte mīndra de mine. Educatia pe care mi-o daduse asi arata roadele.Am īnvatat-o cīntecele revolutionare din Spania. Cīnd o vizitam īncepeam sa cīntam amīndoi acele cīntece minunate. Si astazi le mai stiu: „No pasaran", „Al paso del Ebro", „Bandera rossa"...

 

Ī. Dar mama adevarata, Magdalena?

R. Cu ea nu aveam cum sa ma īntīlnesc. Ea se mutase la Deva, īn Romānia. Era greu sa treci din Ungaria īn Romānia. Pentru mine era chiar imposibil caci īn 1941 mi s-a retras cetatenia romāna. Se aflase ca sunt comunist. Eva si tata activau īn rezistenta antifascista. Chiar si eu, venisem cu sarcini de partid īn Cluj. M-am īncadrat īn miscarea locala de rezistenta.

 

Ī. Ce ati lucrat la luj?

R. Lucram pe la diverse ateliere de tīmplarie. Numai ca dupa un an, īn ianuarie 1943 am fost arestat. S-a īntīmplat la o razie. Actele mele nu erau īn regula. M-au dus la Baia Mare si m-au īncadrat īntr-un batalion disciplinar. Compania mea disciplinara a fost trimisa la Tasnad. Din aceasta companie aproape toti erau antifascisti. Am fost cazati īntr-un grajd aflat īn constructie, paziti de o suta de gradati jandarmi. Seful lor era un colonel. Traiam īntr-o continua groaza de tortura. Erau foarte cruzi. As zice ca erau rafinati īn cruzimea lor. Aveau tot felul de mijloace de constrīngere. Ne faceam nevoile īntr-un santulet, īn grajdul acela, ca animalele. Mizeria se scurgea īntr-o groapa de var. Dormeam pe pamīntul gol si ne īncalzeam unii pe altii. Nu aveam nici un fel de mijloace de igiena. Mīncarea era putina si proasta. Īn cinci luni de zile, cīt am stat acolo, au murit trei de-ai nostri. Eram lipsitide orice legatura cu lumea exterioara.

Totusi, moralul era ridicat. Traiam o viata cultural - politica - ideologica intensa. Majoritatea eram marxisti, membri de partid pregatiti ideologic pentru asa ceva. Analizam toate fenomenele sociale prin prisma materialismului dialectic si istoric. Īn iunie 1943 am fost dusi sub paza severa la Szentkiraly Szabadsag līnga lacul Balaton, unde se construia un aerodrom. Aici era mai bine. Eram cazati īn baraci īncercuite cu sīrma ghimpata, cu consemn special de a fi izolati de restul muncitorilor. Era īnsa vara.

 

Ī. Tatal si Eva au fost arestati si ei?

R. Nu atunci, ci īn martie 1944 dupa lovitura de stat fascista a lui Szalassy. Atunci a īnceput adevarata teroare īn Ungaria. Pe atunci īnsa eu eram pe front.

 

Î. Pe front? Aveau încredere în voi?

R. Da, pe front. Īntregul detasament disciplinar , cu aceiasi jandarmi si acelasi colonel au fost trimisi īn septembrie 1943 pe frontul ucrainian, la munca fortata. Am suportat rigorile iernii oribile 1943 - 1944 īn Ucraina. Eram folositi la treburile mai grele si periculoase, printre altele noi īncarcam si descarcam munitia īn linia īntīia si a doua de foc.

 

Ī. Pai nu erati companie disciplinara?

R. Ba da. Noua nu ni s-au dat arme, normal. Misiunea noastra era sa ducem munitie īn linia īntīia. Am ajuns pīna aproape de Harkov, unde luptau cele cīteva divizii maghiare. Am vazut cum SS-istii germani si jandarmii maghiari au distrus orase si sate, maltratīnd cu salbaticie populatia.

Apropo de munitie. Sa stii ca o sabotam cum puteam.

 

Ī. Cum adica?

R. Cînd nu ne vedea nimeni, desurubam focoasele. Cu riscul vietii. Oricum, eu nu mai credeam ca scap. Nici unul dintre noi nu mai credea. Am īncercat sa luam legaatura cu partizanii. Dar pe acolo erau mai mult vlasovisti, stii care, aliatii nemtilor, armata lui Vlasov. Astia erau mai salbatici ca ajndarmii unguri.

 

Ī. Ce localitati mai tineti minte?

R. Kiev, Harkov. Īn Kiev am fost cazati īn ghettoul evreiesc care era cu sīrma ghimpata. Am vazut acolo scene īngrozitoare. Gropi comune cu oameni īnca īn viata. Noi eram companie disciplinara: 100 de oameni dezarmati escortati de 100 de jandarmi. Īncarcam si descarcam munitie. Asta am facut īn perioada septembrie 1943 - iulie 1944.

Atunci, īn iulie a īnceput retragerea noastra. Eu am fost luat prizonier la Nadvorna , pe 24 iulie, exact cīnd īmplineam 32 de ani. Si acum, eu nu zic: am fost luat prizonier, ci „am fost eliberat". Eram liber! Vreau sa va spun ca eu si alti cītiva tovarasi am evadat cu o zi īnainte, pe 23 iulie. Se produsese ofensiva sovietica de la Colomeea. Asemenea lucruri nu se uita.

Ofensiva a īnceput la 30 km de Nadvorna, īn Ucraina subcarpatica. La 23 iulie jandarmii ne-au aliniat la marginea satului pentru a ne īncolona si a ne retrage sub escorta. Īn frunte era colonelul. Deodata pe sosea s-au auzit īmpuscaturi. Jandarmii din spate si din flacuri au intrat īn panica si au luat-o la fuga. A ramas compania descoperita. Unii dintre noi am profitat de ocazie si ne-am ascuns īn lanul de grīu din apropiere. Era grīu frumos, înalt sau parca era secara, ca prea era īnalt si verde. Mergīnd tīrīs am ajuns la casa unui taran care ne-a gazduit īn pivnita. A doua zi dimineata, īn chiar ziua mea de nastere, taranul a veni si ne-a spus ca īn fata portii lui e un tanc sovietic cu servantii lui. Am fugit īn strada, nebuni de fericire. Scapasem! I-am īmbratisat, mi se pune si acum un nod īn gīt cīnd īmi aduc aminte..

Īntre timp a sosit un copilandru, un locotenent de la comandamentul de operatie , īn control. Ne-a dus la comandament , unde se gasea un maior care stia franceza. I-am spus cine suntem, comunisti , prieteni. Acest maior i-a propus colonelului, care era comandantul unitatii sa ma trimita la Cernauti, unde tocmai se forma regimentul „Tudor Vladimirescu". Comandantul nu a fost īnsa de acord, motivīnd ca era prea periculos (erau cam 150 km, dar nu se putea merge īn linie dreapta, e zona muntoasa) , putem fi īmpuscat pe drum. Dar mi-a propus altceva. Ei tocmai capturasera 3000 de prizonieri germani si unguri si nu aveau disponibilidecīt 3 soldati pentru escorta. Ne-a propus noua, evadatilor, sa īl ajutam cu aceasta sarcina. Ca sa vezi, am ajuns din prizonier temnicer - ca sa zic asa. Bineīnteles ca nu ni s-au dat arme. Noi ajutam pe cei trei soldati īnarmati din escorta. Pīna la tren erau vreo 40 km, pe care i-am facut pe jos. Trecīnd pe līnga o mlastina, am descoperit ca trei soldati germani evadasera. Imediat am anuntat lipsa lor iar cei trei soldatui au pornit īn cautarea lor. I-au adus īnapoi dupa jumatate de ora. Saracii, īn cehal erau! Nu aveau pe unde sa fuga, se puteau īneca īn mlastina aia. Uite ca cei trei rusi au fost oameni buni. Puteau sa-i īmpuste si nu au facut-o. Nici macar nu i-au batut. Dar le-am tradus avertismentul : data viitoare vor fi īmpuscati. Nu a existat nici o „data viitoare".

Am continuat drumul fara alte evenimente si am ajuns la o garnitura de tren care ne-a dus la Zaporojie, unde era lagarul. Avea o capacitate de 10 000 prizonieri.

M-am īnteles bine cu prizonierii. Eram modest, nu faceam pe seful, nu urmaream razbunare. Acolo erau si jandarmii care ne pazisera pe noi. Ne-am purtat omeneste cu ei. Ajunsesem destul de mare īn lagar. Un maior m-a interogat si mi-a spus asa: daca vreau, pot sa ma consider liber si sa ma duc la Cernauti, unde se forma divizia TV. Dar el crede ca sunt mai util īn lagar, fiind eu un comunist constient. Asa ca ei, conducerea lagarului, ma roaga sa īi ajut īn educarea antifascista a prizonierilor. Bineīnteles ca am acceptat.

Lagarul era cu autoconducere. Eu, cunoscīnd multe limbi straine, am devenit seful cu propaganda. Lagarul avea o biblioteca avīnd literatura si propaganda marxista īn 6 limbi: germana, rusa, maghiara, romāna, franceza si spaniola. Īn afara de rusa (pe care am īnvatat-o acolo ) cunosteam toate aceste limbi.

Cum functiona autoconducerea? Lagarul avea cantina, terenuri de sport, sala de cultura. Prizonieii si-au ales un comitet de gestiune si organizare īn acre au intrat specialisti. Bucatari, gestionari, mecanici de īntretinere - toti erau dintre noi.

Pe līnga functia de sef al propagandei, am avut si alte functii. Am lucrat īn ele īn perioada august 1944 - noiembrie 1948, cīnd lagarul s-a desfiintat.

Īmi placea. Mi-am īndeplinit sarcinile cu devotament, ca un marxist constient. Am dus o activitate consecventa, revolutionara, comunista. Prin purtarea mea modesta mi-am cīstigat simpatia prizonierilor. Viata prizonierilor se desfasura īn conditii cīt de cīt normale. Cei ce ieseau la munca voluntara primeau supliment de mīncare. Ce vrei? Nici afara nu era mai bine. Noi, prizonierii, traiam mai bine ca destui sovietici. Era dupa razboi, foamete. Conducerea lagarului , comandantul, nu se amesteca īn viata prizonierilor. Nu zic ca din lagar au iesit 10000 de comunisti convinsi, dar cīteva mii tot au iesit. Era un lagar model.

Comandantul se sfatuia mereu cu mine cum sa facem ca sa mearga treaba bine. Erau acolo germani, maghiari dar si ceva romāni din Ardealul ocupat care luptasera īn armata horthista. Nu era vina lor.

Ei bine, m-am īntors īn tara īn 23 noiembrie 1948 īmpreuna cu alti 500 de propagandisti; unii din ei chiar din lagarul nostru.

 

Ī. Mi-ati spus mai īnainte ca tata si mama Roza fusesera executati de fascisti īn 1944. Cīnd ati aflat asta?

R. În 1948, dupa īntoarcerea īn tara. Fac o paranteza. Īntre 1942 - 1943 , pe cīnd eram la Cluj, nu numai tata si mama Eva erau īn rezistenta antifascista ci si prima mea sotie, David Herta. De la ea am avut o fetita, Mariana. Eu īi spun sotie desi nu eram casatoriti legal. Nici nu aveam cum, ca nu aveam actele īn regula. Am iubit-o foarte mult. Īn acelasi an nenorocit, 1944, īn aprilie , a fost si ea arestata si trimisa la Auschwitz īmpreuna cu nou nascuta Mariana. Au murit amīndoua. Probabil gazate. Nu am aflat niciodata. Herta mai avea doi copii, dintr-o casatorie anterioara. Au fost ucisi toti patru ...Dupa lovitura de stat fascista a lui Szalassi din martie 1944.

Lucrurile astea le-am aflat dupa ce m-am prezentat la CC al PMR. Imediat m-am dus la Cluj unde am īntīlnit-o pe a treia sotie a tatalui meu, romānca. De la ea am aflat cum a murit tata si mama Eva.

 

Ī. Ce se mai poate spune? Tragediile istoriei... Ce impresii ati avut cīnd v-ati reīntors īn tara? De fapt dumneavoastra puteati sa va stabiliti si īn Ungaria, nu neaparat īn Romānia.

R. Eu ma consider un internationalist. Sunt la fel si maghiar si romān. Soarta a vrut sa-mi desfasor activitatea comunista unde era nevoie mai multa de mine. Si asta s-a īntīmplat sa fie īn Romānia. Pe de alta parte, pīna īn 1941 eram cetatean romān. Cetatean maghiar nu am fost niciodata cu acte īn regula. Acum am si cetatenia spaniola, dar asta e o alta poveste

 

Ī. Cum adica cetatenie spaniola?

R. Foarte simplu. Īn 1996 guvernul socialist al lui Felipe Gonzales a dat o lege prin care fostii luptatori din Spania, indiferent de tabara īn care au luptat, primesc automat cetatenie spaniola. Am folosit si eu acest prilej. Am fost atunci īn Spania, ne-am īntīlnit ce mai ramasese din vechii luptatori pentru libertate. Romāni mai suntem doi: eu si unul, Florescu, a fost el ministru pe la chimie.

Sa revin īnsa la impresiile mele din Romānia. Republica Populara Romāna mi-a facut o impresie buna. De la trecerea granitei, la Ungheni , primul meu drum a fost la comitetul central al PMR. M-au īntīmpinat cu caldura. De la acei tovarasi am aflat ca mama mea naturala, Magdalena se mutase la Arad. Dupa ce am fost la Cluj sa ma reculeg īn amintirea tatalui meu si al mamei Eva , m-am dus la Arad, la mama. Revederea a fost emotionanta. Cum mi-au dat casa , am adus-o pe mama īn Bucuresti si a stat cu mine. Din 1949 pīna īn 1970. Mama a stat līnga fiul ei ultimii 21 de ani din viata, asa cum se si cuvine. A murit īn 1970, la 88 de ani. Am incinerat-o la crematoriu.

 

Ī. Pe cine apreciati mai mult din CC?

R. Omul pe care l-am respectat cel mai mult a fost Vasile Luca. Am stat īn concediu jumatate de an, pentru rezolvarea situatiei familiale . Vasile Luca mi-a aranjat sa lucrez din 1 iunie 1949 la MAI, directia generala, la cadre. Seful meu direct era Teohari Georgescu. Sa nu credeti propaganda dusmanoasa contra lui. Era un comunist devotat cauzei clasei muncitoare.

 

Ī. Ce grad ati avut?

R. Am primit gradul de maior. Ca functie, īnsa echivala cu cea de general locotenent. Sarcina mea era echivalenta cu cea a unui director de cadre (acum i-ar zice human resources, nu? ) Ce aveam de facut? Pai trebuia sa caut oameni de īncredere care sa conduca diverse departamente. Trebuiau īnlocuiti vechii sefi ai departamentelor de jandarmi, majoritatea niste reactionari. Ca functie, ce faceam eu corespundea uneia de general. Toti sefii de departament din MAI erau în nomenclatorul meu.

 

Ī. Inclusiv sefii de īnchisori?

R. Inclusiv. Dar de ce te intereseaza? A, poate vrei sa ma īntrebi despre „crimele comuniste" si „atrocitatile " facute prin īnchisori. Sa stii ca ordinele erau ca detinutii sa fie tratati cu omenie. Sa nu crezi īn prostiile din „Memorialul Durerii".

 

Ī. Sigur ca nu cred. Am vazut cīteva episoade care m-au umplut de greata. Propaganda imbecila. Sa revin, īnsa. Cīnd s-au desfiintat jandarmii?

R. Nu mai stiu. Īnd am ajuns eu īn tara parca nu mai erau jandarmi, erau trupe de securitate. Eu īnlocuiam oamenii compromisi cu oameni de īncredere.

De la īnceput mi-am dat seama ca eram un ghimpe īn ochii lui Gheorghiu Dej, care nu m-a putut suferi niciodata. La sedinta de birou CC din toamna lui 1949 s-a hotarīt colectivizarea. Eu, bazat pe experienta URSS am vrut sa nu se mai repete greselile de acolo si am propus sa nu se atinga nimeni de pamīntul mijlocasilor si saracilor. Sa se faca mai īntīi ferme model pe pamīntul statului,luat de la mosieri si sa se faca statiuni de masini si tractoare. Vazīnd taranii avantajele cultivarii mecanizate a pamīntului, s-ar fi īnscris voluntar īn CAP-uri, nu s-ar mai fi facut abuzuri.

 

Ī. Nu īnteleg.

R. Ce nu īntelegi? Erau atunci doua tendinte. Prima era sa se faca GAC-uri īn primul rīnd cu taranii mijlocasi si saraci. A doua era sa se faca la īnceput ferme model pe pamīnturile statului plus SMT-uri cu care am fi atras taranii īn GAC. Noi eram īmpotriva colectivizarii fortate. Spun „noi" pentruca asta era si pozitia Anei Pauker, a lui Vasile Luca si Teohari Georgescu. Asta a fost „deviatia" noastra de dreapta.

 

Ī. Ati cam īncurcat-o. V-ati nimerit īn banda antipartinica Luca-Pauker. Īn ce relatii erati cu Gheorghiu Dej?

R. Nu a fost nici o banda antipartinica. Erau tovarasi adevarati, loiali cauzei clasei muncitoare. Cu Gheorghiu Dej v-am mai spus o data ca nu eram īn nici o relatie. Nu ma simpatiza. Era un nationalist.

 

Ī. Ce functie aveati īn PMR?

R. Eram īn nomenclatorul CC , cu functii de raspundere. Eu verificam sefii de securitate si granicerii. Am avut relatii nu prea prietenesti si cu Directia Politica a Armatei, unde seful era Nicolae Ceausescu. El era facut general, desi nu facuse armata. M-am dus la el pentru dosare de partid pentru munci de raspundere. La īnceput m-a primit cu ostilitate. Eu īi propuneam īn asemenea munci de raspundere īn primul rīnd pe cei din divizia „Tudor Vladimirescu", pentru ca erau tovarasi de īncredere.

 

I. Dar cei din „Horia, Closca si Crisan"? Ei nu erau de īncredere? Am avut un coleg, Masleanca, un basarabean care venise īn tara cu aceasta divizie. A avut noroc ca nu l-au trimis īnapoi, īn Basarabia..

R. Erau mai putini. Cei din „TV" erau mai curati si mai multi. Le cautam originea, sa fie muncitori sau tarani saraci ori mijlocii. Sa nu fie progenituri de chiaburi sau reactionari. Era important. Ca sa revin la Ceausescu: la īnceput m-a tratat de sus, venise un alogen sa-i īncalce teritoriul. Am vazut de la īnceput ca era incult , bīlbīit si complexat. Trebuia sa īl menajez, deoarece aveam de lucrat cu el, pe care Dej īl prefera. Sunt sigur ca era comunist numai de forma, ca īn casa mai tinea icoane. A trebuit sa fiu diplomat. Īi ceream parerea la fiecare dosar si ma prefaceam foarte interesat de ea. Asta l-a înmuiat: īi placea sa fie bagat īn seama. Relatiile noastre au fost pe toata perioada 1950 - 1954 relatii normale, de lucru. Chiar si glumea cu mine iar eu rīdeam la glumele lui. Mergeam īmpreuna pe teren sa vad cum īsi īndeplinesc datoria loctiitorii politici.

 

Ī. Ati spus ca Gheorghiu Dej era nationalist?

R. În 1952, īn decembrie a pus la cale ceea ce s-a numit „lichidarea grupului deviationist de dreapta". Sa fim seriosi. Atunci a fost īnlaturarea detasamentului comunist adevarat de la conducerea PMR. O prima lovitura data marxismului. De atunci a īnceput degenerarea partidului. A īnceput dictatura personala si cultul personalitatii primului secretar. De acolo s-a inspirat si Ceausescu. Daca Gheorghiu Dej a putut, el de ce nu ar putea?

De aceea zic eu ca pentru cauza comunista, Gheorghiu Dej s-a comportat ca un reactionar. Īn ceea ce ma priveste , mi-am dat seama de asta dupa patru ani de sedere īn Romānia, din toamna lui 1952. Uite, sa īti spun. Eu descoperisem īn conducerea trupelor de securitate ofiteri superiori, chiar īn conducere, care erau amestecati īn reprimarea grevistilor din 1933. Pai, astia erau oameni murdari de sīnge muncitoresc! Si ajunsesera la conducerea securitatii! Halal securitate! Am facut un dosar īn 1952 si i l-am dat lui Dej care mi-a spus sa astept putin pīna cīnd vor lua o decizie cei din biroul politic. I-am lasat dosarul si am plecat. Problema nu mai era de competenta mea, ma spalasem pe mīini. Ei bine, Dej a facut pierdut dosarul meu! Mai mult, īn 1954 serviciul meu a fost desfiintat. Īn PMR nu mai era nevoie de comunisti!

Am fost trimis la „munca de jos". Atunci, īn 1954 s-au facut si alte schimbari. Īn locul lui Teohari Georgescu a fost pus la Securitate Alexandru Draghici, un laudaros, incompetent si īnfumurat. Un taran īnapoiat. Īn ceea ce ma priveset, m-au trecut īn rezerva.

 

Î. V-au trimis la „munca de jos". Cît de jos?

R. Am fost transferat la ministerul chimiei, la „probleme speciale". Ma ocupam de produsele secrete. Ca sa vezi: cīnd am vrut sa īmi continui viata de partid la noul loc de munca, la directia de cadre nu s-a mai gasit dosarul meu de partid!! Dupa insistentele mele, dosarul s-a gasit, dar abia dupa trei luni. Era clasat. Fusesem trecut la „decedati".

 

Ī. Extraordinar! Deci muriseti īntre timp!

R. Da. Nu stiu nici acum cine a facut gluma asta macabra.

 

Ī. Ce ne puteti spune despre „crimele comuniste" si abuzurile comise īn „obsedantul deceniu"?

R. Nu am cunostinta de asa ceva. Este o nascocire facuta cu rea intentie. Abuzuri, greseli, au fost, ca cele despre care tocmai ti-am vorbit. Dar nu crime. Si daca au fost crime facute de elemente izolate, ele nu au legatura cu notiunea de comunism. Comunistul este revolutionar.

Comunistul este Omul adevarat, īnarmat cu ideologia marxista, cu conceptia materialist dialectica si istorica. El stie ca Lumea este facuta din Materie iar Materia este vesnica, necreata si aflata īn vesnica miscare. Miscarea - iata modul de existenta al materiei. Miscarea este dialectica. Ea este legea de dezvoltare a materiei. Prin miscare materia se dezvolta si se transforma. Nimic nu se pierde si nimic nu se cīstiga, totul se transforma. Unitatea lumii este materialitatea ei. Spatiul si timpul sunt infinite. Viata īnsasi este o forma de miscare a materiei. Prin dezvoltarea ei, īn miliarde de ani, materia a ajuns sa gīndeasca. Omul este cel mai pretios dar al naturii, pentru ca el gīndeste. Or mai fi fiinte gīnditoare si pe alte planete? Posibil. Īn lupta pentru o viata mai buna, omul si-a dezvoltat inteligenta. Inteligenta se dezvolta printr-o necontenita miscare.

Gradul de dezvoltare actual al stiintelor confirma īn totalitate materialitatea lumii, materialismul dialectic si istoric, dezvoltarea neīntrerupta de la inferior la superior, facuta inclusiv prin salturi calitative.

Comunistul combate īn mod stiintific tot ceea ce este nereal: religiile, teologia, miturile, misticismul, superstitiile, spiritismul ... Religiile sunt nereale si au o influenta negativa asupra inteligentei omului- īn majoritatea cazurilor religiile distrug esenta umana, inteligenta omului.

Prin urmare, comunistul este un revolutionar dedicat progresului social. El lupta pentru libertate si dreptate sociala , neprecupetindu-si chiar viata.

Un comunist nu poate fi niciodataa criminal, el este uman.

 

Î. Dar Sighet, unde a murit Maniu? Dar „fenomenul Pitesti", unde detinutii trebzuiau sa-si manīnce fecalele, chiar pe cīnd dv. ati venit īn Romānia?

R. Minciuni. Nu au existat atrocitatile pe care le foloseste propaganda anticomunista. La fel cum se zicea de atrocitatile maghiarilor.

 

Ī. Cum adica? Nu au existat atrocitatile de la Ip si Trasnea din 1940?

R. Atunci eu eram īn lagar. Īn lagarele frantuzesti. De la fascisti te poti astepta la orice. Dar sa nu se confunde poporul maghiar revolutionar cu acei fascisti.

Dar pe Coposu l-ati vazut ce bine arata dupa lovitura de stat din 1989? Ce bine era? A fost el torturat? A mintit, ca sa prosteasca masele. Eu am fost īntr-adevar torturat, nu el. Dupa moarte vor unii sa-l faca sfīnt. Nu o sa tina figura. Nu a fost nici un sfīnt, a fost un reactionar. De atrocitatile fasciste nu ma īndoiesc, fiindca le-am trait pe pielea mea.

Nu cred īn atrocitatile „comuniste" si iata de ce: īn nomenclatorul meu eu aveam toti sefii de īnchisori. Poate ca or fi fost, la nivel local, nesemnificativ. Daca ar fi fost, eu eram primul care ar fi trebuit sa stiu, nu? Nu au existat ordine superioare. Nici un singur director de īnchisoare - si īi stiam pe toti - nu a primit ordin sa se poarte neomeneste cu detinutii. Asta īti garantez eu. Comunistii îi convingeau pe fascisti prin vorbe si fapte, ei nu s-au coborīt niciodata la schingiuiri pentru ca ar fi īnsemnat sa īsi nege ideologia.

Ai cuvīntul meu ca asa ceva nu a existat.

 

Ī. Cīnd a fost arestat Lucretiu Patrascanu?

R. Cînd am ajuns eu īn tara, el era deja arestat. Dar pe mine m-au mintit, mi s-a spus īn iarna 48-49 ca Patrascanu tradase si ca era mort. Am ssuferit enorm, am pus la īndoiala tradarea lui Lucretiu. Cica se autodemascase ca un nationalist mic burghez : „īnainte de a fi comunist, eusunt romān". Nu am crezut. Nu era Lucretiu al meu, comunistul adevarat, ideologul Internationalei Comuniste. Mi s-a spus ca era deja mort, asa mi s-a spus. Nu am stiut ca a fost ucis īn 1954 de Pantiusa, un betiv. Am aflat asta īn 1967, odata cu toata lumea.

 

Ī. Ce stiti despre propaganda anti Tito? Stiti la ce ma refer: Tito cu securea īnsīngerata ...

R. Nu cunosc amanunte. Nu era de competenta mea. Totusi, cred ca nu e asa cum se zice acum. Lucrurile sunt rastalmacite de propaganda dusmanoasa.

 

Ī. Si nici despre familiile din Banat deportate īn Baragan?

R. Nici.

 

Ī. Dar despre Vasile Luca, ce stiti?

R. A cazut īn dizgratie. A fost persecutat si a facut chiar puscarie. Eu o cunosc mai bine pe sotia lui, Betty, care a fost si ea īn Spania, era īn CC al PC Spaniol. Ea mi-a īnmīnat carnetul de membru īn partidul comunist spaniol. Ironia soartei - si ea a fost persecutata dupa 1953. Lucra ca laboranta la o fabrica de medicamente. Ar fi putut sa ocupe munci de raspundere. Era o femeie inteligenta, culta, devotatacauzei construirii socialismului īn Romānia. O adevarata comunista.

 

Ī. Intram acum īntr-o alta perioada de viata: chimia. Cīt timp ati slujit-o?

R. 18 ani 1954 - 1972. Am iesit atunci la pensie ca director adjunct la ICECHIM. Am depus o activitate intensapentru dezvoltarea industriei chimice.

 

Ī. Aveti copii?

R. Da. Pe līnga fetita gazata la Auschwitz , īl mai am pe Vladimir, inginer mecanic, nascut īn 1951.

 

Ī. Cīnd v-ati casatorit?

R. În 1949. Am divortat īn 1958. Baiatul a ramas la mine. M-am recasatorit si am īnfiat si copilul celei de a doua sotii , Florin. El lucreaza la IOR, este colonel. Cu a doua sotie am convietuit pīna īn 1966, cīnd am divortat. Cu a treia sotie, Petre Elena , relatiile au fost mai stabile. Am trait īmpreuna 25 de ani, pīna īn1996 cīnd a murit, de inima. I-am crescut fiul si fiica. Asa ca pot spune ca am 4 copii īn viata. De la ei am 5 nepoti.

 

Ī. O īntrebare care ma obsedeaza de multa vreme: cīnd au aparut īn Romānia shop-urile? Magazinele unde tu, român, nu aveai acces deoarece trebuia sa platesti īn valuta? Eu am teoria ca ele au contribuit foarte mult la caderea socialismului īn Romānia. Mai mult, cred ca cei care au avut ideea de a le īnfiinta au fost agenti imperialisti, care au stiut ce fac...

R. Nu stiu. Cred ca le supraapreciezi importanta. Īn analiza mea, PMR a īncetat de a mai fi o forta revolutionara a societatii īnca din 1952, o data cu anihilarea grupului de comunisti internationalisti. Dupa aceea evolutia spre capitalism era destul de previzibila.

 

Î. Care sunt, în opinia dv. , cauzele caderii „socialismului" īn Romānia?

R. Clanurile, privilegiile. Pe scurt, nomenclatura, eterogena si cu mentalitate mic burgheza. Dupa 1975 influenta ei negativa s-a accentuat. Era prosperitate si a īnceput decaderea.

 

Ī. Aveti dreptate, pīna la cutremur se traia bine īn Romānia. A fost, probabil, perioada de aur a tarii. Cīnd am intrat eu la facultate, nimeni nu se medita, decīt prostii. Industria meditatiilor a luat amploare dupa 1975. Am trait si eu din ea. Rezultatul a fost proportia din ce īn ce mai mica a taranilor si a copiilor de saraci la facultati. Nici acum nu īmi explic acest fenomen, aparut rapid, īn 1977 meditam deja zece elevi, jumatate chiar nu erau prosti de loc.

R. A mai fost apoi factorul economic. Nu s-a respectat legea retributiei dupa criterii socialiste. Sa ne gīndim la acordul global, introdus dupa 1975. Eu l-as numi o crima. Pai cum sa dai tu aceeasi leafa si celui harnic si celui puturos? Nu īl faci chiulangiu si pe cel harnic?

Nu s-a respectat legea înlocuirii mijloacelor fixe uzate. Nu s-a retehnologizat industria. Ca urmare nu s-a absorbit progresul tehnologic.

Nu s-a respectat legea de dezvoltare a societatii umane, care este materialismul istoric. A dominat mentalitatea mic burgheza. S/a neglijat educatia marxista al carei scop ar fi trebuit sa fie ca omul sa devina constient de rolul lui īn construirea comunismului.

Si totusi. Īn cei 45 de ani de construire a socialismului (eu nu pun ghilimele!) s-au facut multe lucruri bune. Ideea de baza a fost corecta, anume ideea proprietatii socialiste asupra mijloacelor de productie. Tot ce s-a realizat pozitiv īn anii constructiei socialiste s-a datorat proprietatii socialiste. Numai asa s-a putut ca plusprodusul sa se investeasca īn edificii sociale: scoli, spitale, case de odihna, asistenta medicala gratuita, īnvatamīnt gratuit la toate nivelele, īnvatamīnt gratuit de zece ani. Romānii nu se vor bucura prea curīnd de asemenea conditii. O industrie moderna, o agricultura irigata, scaderea saptamīnii de lucru, metroul, Casa Poporului, Canalul. .. S-a construit cīt īn sute de ani. Cīnd te gīndesti de unde s-a plecat, de la o populatie rurala, semianalfabeta, roasa de saracie, te īntrebi: ce alt regim ar putea sa se mīndreasca cu asemenea realizari?

 

Î. Dar cauzele externe?

R. Sigur ca a fost si tradarea lui Gorbaciov, razboiul rece, Pacepa ... Dar nu au fost determinante. Cele determinante au fost cauzele interne. A fost un complot pregatit cu minutiozitate de tradatorii nomenclaturisti care au jefuit tara, au pus bani īn bancile occidentale, dar nu se puteau bucura de agoniseala lor. Ei au dat lovitura de stat criminala din Decembrie '89. S-au perindat zece ani la cīrma tarii si au nenorocit-o. Au vīndut tara pe nimic, au distrus agricultura, au distrus industria, au facut un jaf ordinar. A baza jafului a fost ideea de privatizare, īn realitate un act de tradare de tara. Ne-au adus la dezastru economic. Suntem acum la cheremul marilor magnati ai banului si a bogatanilor din exterior. Īn frunte cu imperialistii americani.

Ma īntreb de multe ori: mai suntem noi o tara independenta? Sau suntem o viitoare colonie?

 

Ī. Cum va explicati caderea fostului PCR? Ma gīndesc la faptul rusinos ca īn 24 de ore nu a mai ramas nimic dintr-un partid de trei milioane .. De ce nimeni din conducerea de partid nu a avut curaj sa īl reorganizeze īn 1990?

R. Prin influenta burgheziei interne si externe. Prin mentalitatea mic burgheza a membrilor de partid, īn special a conducerii de partid. Conducerea a fost acaparata de nomenclaturisti mic burghezi, care nu au fost niciodata comunisti. Cum s-a ajuns la situatia aceasta? Prin lichidarea grupului comunist din PMR īn 1952.

Apoi a fost coruptia. Dupa 1975 muncitorii de la fabricile de produse alimentare au īnceput sa fure produse pe care le duceau la sate. S-a īncetatenit hotia. Pe un fond de descompunere morala , de lipsa a constiintei sociale. Partidul īncetase sa mai fie o forta revolutionara. De mult. Eu nu cred ca dupa 1975 s-a mai īnscris vreun comunist īn PCR. Activistii se remarcau prin lacomie, lipsa de demnitate si faceau diferite īnvīrteli. Asa īmi explic eu situatia.

Sa-ti mai spun ceva. Dupa ce am iesit la pensie, īn 1972 eu am fost mereu ales secretar de organizatie , la pensionari. Aveam peste 200 de membri. Nici nu veneau pe la sedinte. Īn 1975, pe cīnd eram mai „tīnar" am trimis memorii la CC prin care faceam diverse propuneri de īmbunatatire a ativitatii īn rīndul pensionarilor. Atrageam atentia asupra lipsurilor īn educatia marxista a membrilor de partid, cu deosebire a celor cu functii de conducere. Pai tu stii ca primii secretari de sectoare nici macar nu citisera „Manifestul Comunist"? Nu stiau decīt sa o dea īnainte cu „indicatiile" tovarasului si a tovarasei.

Efectul? Nici un efect. Nici o reactie. Indiferenta totala.

 

Î. Stiti ca īn 1991 cineva a īncercat sa reorganizeze PCR?

R. Nu. Nu am cunostinta de vreo actiune serioasa de acest gen.

 

Ī. Este vorba despre actiunea fratelui meu, Virgiliu Zbaganu din iunie 1991...

R. Nu am aflat nimic despre asta. Eu m-am înscris în 1990 la Partidul Democrat al Muncii, unde se refugiasera vechi activisti din anii '50 pe care īi stiam. Sunt membru fondator acolo. Īn 1990, noiembrie, el a fuzionat cu un grup de activisti mai noi condusi de Ilie Verdet. Asa ca am fost o vreme membru PSM. M-am retras din acest partid īn 1995 si m-am īnscris īn PMR. Iata cum merge roata: acum sunt din nou membru PSM, prin fuzionarea dintre PMR si PSM ( Īn 2000 PMR s-a despartit din nou de PSM, nn ).

Eu am ajuns la concluzia ca īn conjunctura politica actuala, nici un partid nu este bun. Toate nu fac altceva decīt sa dezbine poporul. Partidele de azi servesc interesele marilor magnati ai banului si bogatanilor lumii, īn primul rīnd interesele imperialismului american.

Poporul muncitor are nevoie de un detasament de avangarda īnarmat cu ideologia marxista, constient de rolul sau. Rolul unui asemenea detasament de avangarda nu poate fi altul decīt acela de a coordona rasturnarea de catre popor a sistemului capitalist si faurirea socialismului.

De un asemenea detasament avem nevoie mai ales acum, cīnd prin globalizare bogatia se strīnge īn mīini cīt mai putine iar saracia se extinde, inclusiv īn tarile capitaliste dezvoltate.

Traim epoca apogeului Imperialismului capitalist si a Globalizarii saraciei īn toate tarile capitaliste ale Terrei.

 

 

 

 

 

 

Nota. Interviul a fost realizat īn noiembrie 1999. Din anumite motive, nu am putut sa īl publicam īn „Rezistenta" - unul din ele fiind ca nu vrem sa facem apologia stalinismului. Eu īnsa cred ca rostul revistei este ca orice comunist sa īsi poata spune punctul de vedere, fara nici un fel de cenzura. Iar comunist, pentru mine , este cel ce se considera comunist.

Cred ca cel mai mare rau īn miscarea noastra īl face sectarismul. Sectantul se agata de ceea ce īl deosebeste de ceilalti cu (mai mult sau mai putin) aceeasi religie. Si nu se uita la ceea ce are īn comun cu ei.Andrei Micu si-a spus credinta lui, pentru care a militat 90 de ani. O asemenea credinta merita atentia oricarui om de stīnga, chiar daca nu este de acord cu interpretarile lui.

Gheorghita Zbaganu

Bucuresti 10 iunie 2001