:
Pentru boicotarea alegerilor franceze
Declaratia Comitetului International al Internationalei a IV-a
26 aprilie 2002

Comitetul International al Internationalei a IV-a ii cheama pe muncitorii francezi, tineretul si intelectuali sa boicoteze cel de-al doilea tur de scrutin care ii va avea fata in fata pe candidatul neo-fascistului Front National, Jean-Marie Le Pen, si pe presedintele de dreapta Jacques Chirac.

Reusita electorala a lui Le Pen in primul tur a expus adanca criza a celei de-a Cincea Republici. O oranduire politica care produce o alegere intre doi asemenea candidati si-a pierdut orice credibilitate. Clasa muncitoare trebuie sa respinga aceasta sarada anti-democratica si sa se pregateasca ca sa-si mobilizeze forta independenta impotriva oricaruia din acesti doi reactionari va fi ales.

De ce boicotul este raspunsul politic corect si necesar pentru clasa muncitoare franceza in al doilea tur din 5 mai? Va nega legitimitatea fraudei electorale si va furniza un mijloc pentru a traduce nemultumirea maselor intr-o actiune politica efectiva.

O privire asupra votarii in primul tur arata clar ca largi sectoare ale electoratului francez vor fi efectiv lipsite de drepturi in cel de-al doilea. O treime din totalul electoratului a ramas acasa scarbit de toti candidatii, in timp ce aproape 40 la suta din cei care au votat au ales partide care se considera de stanga. Printre acesti votanti, 11 la suta si-a emis votul pentru partide identificate cu politici socialiste revolutionare. Iar cu toate acestea electoratul va trebui sa decida intre doi candidati de extrema dreapta, care laolalta au primit sprijinul la mai putin de un sfert al electoratului.

Sute de mii de muncitori si tineri francezi au iesit in strada ca sa-si exprime opunerea fata de politicile anti-imigranti si anti-muncitoresti ale Frontului National al lui Le Pen, precum si ura fata de sistemul inegalitatii sociale si al coruptiei politice care a zamislit aceasta miscare politica reactionara.

Multe sute de mii mai multi vor marsalui la Paris de Intai Mai. Aceasta zi internationala a unitatii clasei muncitoare ar trebui folosita pentru a lansa o adevarata campanie de opozitie de clasa contra celor doi candidati ai reactiunii burgheze printr-un boicot la alegeri. Nu e vorba de o simpla abtinere, ci e vorba ca muncitorii sa inceapa sa se miste ca o forta independenta contra acestor elemente - atat fasciste cat si gaulliste - care incearca se-i foloseasca pe imigranti si paturile cele mai oprimate ale societatii drept tap ispasitor.

Campania montata de Partidul Socialist, Partidul Comunist, verzii si alte sectoare ale stangii franceze in sprijinul lui Chirac in al doilea tur nu merita decat dispret. Votul pentru Chirac nu duce inainte nicidecum lupta impotriva lui Le Pen, ci doar va intari dezorientarea politica care le-a dat succesul neo-fascistilor in primul rand.

Primul tur al alegerilor a vazut cea mai mare rata de absenteism din 1958 incoace, dezvaluind clar alienarea largilor mase ale populatiei fata de cele doua partide - gaullisti si socialistii - care au pus stapanire pe viata politica in ultimele decenii. Aceste partide ale elitei conducatoare au devenit aproape imposibile de deosebit in politicile lor si din ce in ce mai incapabile sa raspunda aspiratiilor maselor, sau cel putin sa le perceapa.

In absenta oricarei alternative independente de partidele care istoric au obtinut voturile lor din clasa muncitoare, Frontul National a putut sa duca o campanie populista de dreapta, apeland la "omul mic" impotriva "establishment"-ului politic monolitic.

Drept rezultat, Le Pen a primit sprijin nu numai in bastioanele lui traditionale din sudul Frantei, ci si din zonele muncitoresti din nord care traditional alcatuiau baza de sustinere a PC-ului stalinist, care a vazut cum i se prabuseau sufragiile din 2.6 milioane in 1995 la doar 960.000.

Nu trebuie subapreciate pericolele ridicate de cresterea sprijinului unui partid neo-fascist in Franta. Judecand insemnatatea votului pentru Le Pen, totusi, este esential a intelege ca rezultatul alegerilor dezvaluie o criza de incredere in montajul politic burghez ca un tot.

"Patruzeci la suta din alegatori au respins partidele de guvernamant, dublul totalului din 1998 si 1995", a precizat Le Monde. "Daca se adauga abtinerile, trei din cinci alegatori inregistrati i-au respins pe candidatii capabile sa conduca un guvernamant astazi. Aceste cifre singure inseamna ca dincolo de esecul stangii, succesul extremei drepte si slabirea dreptei, ceea ce se exprima este o respingere fundamentala si deranjanta".

Partidele politice si persoanele publice care cer votul pentru Chirac in numele unui "referendum contra lui Le Pen" sau al unui "plebiscit pentru democratie" incearca sa reinvie increderea populara intr-un sistem politic pe care il resping largi sectoare ale poporului francez. In ceea ce-l priveste, Le Pen a salutat faptul ca se strang randurile intre socialisti si gaullisti, dovedind astfel demagogia lui reactionara.

Chirac s-a invelit in steagul tricolor, declarand ca victoria lui este necesara pentru a "salva onoarea Frantei". Este potrivit ca un asemenea scop indoielnic trebuie sa fie identificat cu alegerea unei persoane al carei nume este sinonim de coruptie si mita.

Presedintele al carui mandat expira a refuzat sa dezbata cu Le Pen. "Vizavi de intoleranta si ura, nici o dezbatere nu este posibila", a declarat Chirac in primul miting al campaniei sale din alegerile de pe 21 aprilie. "Precum n-am acceptat o alianta in trecut cu Frontul National... tot asa nu voi accepta o dezbatere cu liderul lui in viitor".

Pentru Le Pen nu e greu sa expuna aceasta ipocrizie. A dezvaluit ca Chirac a cerut tocmai o asemenea alianta in 1988, cu putin dupa ce liderul Frontului National a facut faimosul lui comentariu ca camerele de gazare naziste erau "un detaliu al istoriei". Ca rezultat al acestei intelegeri, liderul Frontului National si-a indemnat alegatorii sa voteze in al doilea tur pentru RPR gaullist.

Chirac are alte motive ca sa evite o dezbatere cu Le Pen. El, precum si restul dreptei franceze, are privirea atintita la alegerile parlamentare din iunie. Principala lui grija nu este sa-l invinga pe Le Pen, ci sa unifice partidele de dreapta ca sa obtina majoritatea parlamentara. Cu acest scop, a alcatuir un nou front politic, Uniunea pentru Majoritatea Prezidentiala (UPM), ca sa asigure o alianta intre drepata si centru-dreapta.

Chirac nu are diferente politice de principii cu Le Pen. Are grija sa lase usa deschisa pentru viitoare colaborari cu neo-fascistii.

Intregul montaj electoral a devenit un streang politic asupra maselor, neoferind nici un mijloc pentru ca poporul muncitor sa-si exprime nemultumirea sociala. Asa-zisele partide de stanga - cel socialist si cel comunist - au cea mai mare responsabilitate pentru aceasta stare de lucruri. Oferindu-se ca cei mai buni administratori ai statului capitalist si ai economiei capitaliste, au prezidat conducerea serviciilor sociale, privatizarea industriei si atacul asupra drepturilor democratice.

Le Pen a exploatat cu eficacitate confuzia creata de politicile complet oportuniste ale acestor partide, lansandu-se ca oponentul intregului establishment.

Repugnanta mostra de lasitate politica a primului ministru socialist si candidat la presedintie, Lionel Jospin, care si-a anuntat retragerea cu putine ore dupa catastrofa electorala a partidului lui, a exemplificat falimentul "stangii" oficiale. Prostratia lui Jospin in fata lui Le Pen l-a definit ca mostenitorul politic al liderului Partidului Radical Francez, Edouard Daladier, care s-a retras dupa o revolta fascista in februarie 1934 si le-a pavat drumul fascistilor pentru preluarea puterii in mai-iunie 1940.

Este necesar boicotul pentru a incepe clarificarea politica ale clasei muncitoare si pentru a contracara dezorientarea creata de tradarea partidului socialist si a celui comunist. Muncitorii, studentii si intelectualii care ard de manie din cauza rezultatului alegerilor nu trebuie lasati in izolare, sau mai rau, siliti sa colaboreze sa aleaga un guvern angajat sa atace clasa muncitoare. E nevoie de o politica activa, care sa includa organizarea de mitinguri care sa promoveze boicotul, demonstratii si greve politice.

Cei care sustin ca a vota pentru Chirac este singurul mod de a invinge Frontul National, pur si simplu isi arata propria paralizia si pesimism. Un establishment politic care prezinta un asemenea personaj drept campionul democratiei expune numai propria sa decrepitudine.

Presedintia lui Chirac, cu o majoritate de dreapta in parlament, este clar rezultatul preferat de sectoarele cele mai influente ale burgheziei franceze. Un asemenea guvern va aplica mult din ceea ce propune agenda politica a Frontului National, din ale carui lozinci anti-imigranti si pentru lege si ordine s-au facut ecoul in mare masura gaullistii in campania electorala.

Un sector substantial al electoratului, 11 la suta, a votat pentru organizatii care se considera pe ele insele trotkiste si care sustin ca dezvolta o politica revolutionara. Aceste partide si candidatii lor -Arlette Laguiller din Lutte Ouvrière, Olivier Besancenot din Ligue Communiste Révolutionnaire, si Daniel Gluckstein din Parti des Travailleurs - au acum responsabilitatea sa preia aceasta cerere si sa faca o campanie activa pentru boicot.

Raspunsul initial al lui Laguiller, totusi, a fost extrem de pasiv. In cea mai recenta declaratie a sa, a spus ca nu va "apela la abtinere in cel de-al doilea tur al alegerilor prezidentiale". A adaugat ca ii va indemna pe muncitori sa nu voteze pentru Le Pen, in timp ce refuza sa se alature coalitiei care il va sprijini pe Chirac.

Asta este o evadare, nu o politica pentru a lupta impotriva dreptei. Ii lasa nelamuriti pe muncitorii ce sa faca in continuare. Formula lui Laguiller il lasa pe alegator individual sa decida, si implicit il indeamna sa voteze pentru Chirac.

Este nevoie de o politica activa, sub forma unui boicot organizat, pentru a uni clasa muncitoare si a deschide un nou drum de lupta care sa contribuie la construirea unei miscari socialiste de mase cu adevarat independente.

Clasa muncitoare franceza nu va putea sa gaseasca o iesire la criza politica bizuindu-se pe un program national francez. Alternativa oferita de partidul socialist si cel comunist - un stat birocratizat al bunastarii fara bunastare - nu reprezinta nicidecum o alternativa.

Contra sovinismului national, a xenofobiei si a protectionismului promovate de Le Pen - si din care se fac ecoul largi sectoare ale asa-zisei stangi - clasa muncitoare trebuie sa propuna propriul ei program internationalist pentru a uni luptele muncitorilor din intreaga Europa pentru apararea nivelului de trai si a drepturilor democratice. Alternativa pentru muncitorii Pietei Unice Europene ale corporatiilor transnationale este lupta pentru Statele Unite Socialiste ale Europei.

Traducere de Aureliu Dobrogeanu, dupa www.wsws.org 29 Aprilie 2002