După Conferința pregătitoare
din noiembrie 1999, a avut loc la Atena Conferința Socialistă Balcanică
Anti NATO (propriu-zisă). Inițiativa pentru realizarea Conferinței a aparținut
Partidului Revoluționar al Muncitorilor din Grecia (EEK) și Ligii Marxiste
Muncitorești (MWL) din Turcia.
Au participat următoarele
organizații muncitorești din 8 țări:
-
din Turcia, Liga Marxistă Muncitorească.
-
din Iugoslavia, un membru al
Sindicatului Iugoslav de Ziariști.
-
din România, Rezistența și un
membru al Asociației Antifasciștilor Români și al Partidului Socialist
al Muncii1.
-
din Albania, Sindicatul Muncitorilor
Albanezi.
-
din Grecia, EEK, NAR (Noul Curent
de Stânga), Tineretul Eliberarea Comunistă, Regrupare de Stânga (Aristeri
Anasyntaxi), Grupul Stânga Socială, AKOS (Organizația Comunistă Autonomă
din orașul Serres), OKDE/Ergatiki Pali (Organizația Comuniștilor Internaționaliști
din Grecia), Lupta Muncitorilor (un grup de simpatizanți ai Secretariatului
Unificat al Internaționalei a Patra2
), și Ergatiki Exousia (Puterea Muncitorilor, un grup pro-LIT3).
-
din Rusia, Organizația Regională
din Leningrad a Partidului Rus al Comuniștilor, Uniunea Internaționaliștilor
de Stânga, și Asociația Internațională a Oamenilor de Știință pentru Democrație
și Socialism.
-
din Kurdistan, Partidul Eliberării
Kurdistanului (Rizgari).
-
din Argentina, Partidul Muncitoresc.
Pe lângă aceste organizații
și partide prezente, Conferința a primit mesaje de salut de la următoarele
partide, organizații și persoane: Asociația Marxistă Revoluționară Proposta
din Italia (aripa de stânga a partidului Rifondazione Comunista), Partidul
Muncitorilor din Uruguai, Osvaldo Coggiola președintele Sindicatului
Profesorilor Universității de la Sao Paulo din Brazilia și membrul al Comitetului
Național al Partidului Muncitorilor din Argentina , un reprezentant al
muncitorilor imigranți bulgari din Grecia, Asociația pentru Emanciparea
Muncitorilor din România, și E. A. Kozlov, Secretarul General al Partidului
Rus al Comuniștilor Organizația Regională din Leningrad.
Primele două zile au fost
de dezbateri și discuții intense între acești delegați (un total de cincizeci
de persoane), iar în a treia zi s-au ținut cuvântări publice la Universitatea
Politehnică din Atena. Prin majoritate de voturi s-a hotărât crearea unui
Comitet Muncitoresc Internațional Anti NATO, pentru a conduce și coordona
campanii internaționale împotriva intervenției imperialiste, și crearea
Centrului Balcanic Socialist Christian Rakovsky pentru a promova activități
internaționaliste comune în zonă, conferințe, seminarii, întâlniri, etc.,
pentru a înființa publicații și un web site prin care să se difuzeze știri
și analize ale evenimentelor regionale și mondiale, un buletin special,
ș.a.m.d. Un Consiliu pentru Centrul Christian Rakovsky s-a constituit
deja. Ca reprezentant al grupului Rezistența, n-am votat atunci pentru
aderarea grupului la aceste două organisme, până ce grupul în întregime
nu va studia documentele respective și se va pronunța definitiv.
În Conferință s-a votat
o rezoluție de condamnare a eliberării fostului dictator chilian Pinochet
de către autoritățile britanice, și o declarație în apărarea luptei și
dreptul poporului kurd la eliberare națională. Datorită formulării declarației,
am fost singurul care a votat împotrivă (vezi mai jos).
S-a hotărât ca o a doua
Conferință Socialistă Balcanică să aibă loc la sfârșitul anului sau la
începutul anului următor, pentru a verifica activitățile făcute și a le
dezvolta.
Toți participanții au fost
invitați la Conferința Internațională care va avea loc la sfârșitul primăverii
la Buenos Aires, Argentina, pentru a discuta nevoia unei Internaționale
Muncitorești Revoluționare, ca o continuare a seriei de Conferințe Internaționale
pentru refundarea imediată a Internațioanlei a Patra.
Pe 24 ianuarie, zi de comemorare
a morții lui Lenin, s-a ținut mitingul public la Universitatea Politehnică
din Atena, cu un public de vreo 250 de persoane.
Intervenția Rezistenței
Ca reprezentant al grupului
Rezistența am expus următoarele.
În România, propaganda oficială
identifică NATO cu Uniunea Europeană, când folosește expresia vagă Structuri
Euro-Atlantice, și le consideră ca o condiție a unei viitoare bunăstări.
Astfel chiar și imperialismul devine rezonabil. Oricum, filozofia comună
pare a fi: a supraviețui înseamnă a fi în tabara câștigatorilor.
Agresiunea NATO în Iugoslavia
a zdruncinat într-o oarecare măsură conformismul general. Totuși această
simpatie a fost contrabalansată de punctul de vedere pragmatic: războiul
din Iugoslavia a grăbit acordul României cu NATO.
Așa numita stângă n-a dorit
să coaguleze rezistența împotriva războiului, nici rezistența anti NATO.
Frica de spontaneitate revoluționară, respingerea inițiativei sau participării
de jos, prioritatea prestigiului conducerii au dovedit o dată mai mult
că în România nu există o stângă adevărată, care nu poate să fie reprezentată
nici de stalinism, nici de social-democrație. O dovadă este anti-imperialismul
său, neîntovarășit de anti-capitalism. Anti-imperialismul micii burghezii
și al stalinismului este așadar numai în cuvinte. Declarațiile cele mai
vehemente aparțin Partidului România Mare, un partid naționalist. De fapt,
în cel mai bun caz, stânga oscilează între respingerea și acceptul NATO
(ca de exemplu PSM-ul), dacă nu este un suporter pragmatic al lui (ca
PDSR-ul).
Există o deosebire fundamentală
între această stângă și grupul Rezistența.
NATO este o instituție militară
explicită a capitalismului mondial (a marelui capital mondial), dar nu
este singurul mijloc de dominație.
Prezența NATO în Balcani
dovedește că recolonizarea pașnică a zonei este imposibilă. Încă o dată
este infirmată iluzia vechiului liberalism utopic despre capitalism ca
sfârșit al războaielor.
Așadar, a ne concentra asupra
NATO nu exclude concentrarea asupra cauzei lui.
Fie într-o țară (ca România),
fie pe plan internațional, dacă nu se coagulează o stângă explicită
și activă, opoziția împotriva imperialismului (capitalismului) va lua doar
forma revoltelor, controlate în sfârșit de către sistem.
Balcanii nu sunt izolați
de contextul social internațional. Așadar, orice impresie de eurocentrism
asupra acestei conferințe este greșită. Iar caracterul specific al Balcanilor
trebuie să fie modernitatea lor (integrarea în lumea capitalistă), chiar
dacă la un nivel periferic. De aceea, soluția la Problema Balcanică nu
mai poate fi cea de acum o sută de ani: capitalismul și capitalul național
nu sunt superioare unui Ev Mediu deja inexistent. Deci problema nu este
izolarea națională ci lupta internaționalistă împotriva capitalismului.
Lupta internaționalistă
nu necesită neapărat o formă organizatorică internațională (există legi
prohibitive în ceea ce privește partidelor internaționale, ca în Statele
Unite din 1941 încoace). Partide și organizații internaționaliste pot acționa
la nivel național dar coordonate internațional. În orice caz, uniunea cu
capitalul național anti-imperialist este pierdere de vreme.
Asta în ceea ce privește
direct NATO, anume scopul întâlnirii de la Atena. Dar fiindcă EEK este
angajat într-o campanie internațională pentru refundarea Internaționalei
a IV-a, și fiindcă era prezent la Conferință (ca observator) principalul
exponent al acestei campanii, argentinianul Jorge Altamira, am expus de
asemenea următoarele, despre restaurație.
Unul dintre cele patru sau
cinci puncte împartășite de către partidele și organizațiile care participă
la campania pentru refundarea Internaționalei a IV-a este lupta împotriva
restaurației capitaliste în Europa de Est, fosta Uniune Sovietică, China
și Cuba. Bineînțeles că Rezistența este de acord cu asta. Însă această
noțiune trebuie dezvoltată. În Europa de Est, în unele țări din Balcani,
există trei tipuri de pericole restauraționiste. Fiecare are propria sa
pondere și propriul său potențial, dar toate trei sunt reale.
Întâi, există pericolul
restaurației staliniste. Dacă acceptăm că restaurația capitalistă a început
în această regiune, o întoarcere la stalinism este o amenințare reală.
În Rusia avem, spre exemplu, Ziuganov și partidul lui, iar în România sunt
de asemenea destui nostalgici. Baza acestui stalinism sunt: săracii, pensionarii,
și o parte a clasei muncitoare.
În al doilea rând, este
restaurația capitalismului premodern. Acesta este tipul de capitalism care
se restaurează la ora actuală în România, și este promovat de naționaliști,
monarhiști și obscurantiști în general; această tendință este de asemenea
promovată și din străinătate. Monarhia este o alternativă de rezervă, sprijinită
de către liberalii occidentali și de foști staliniști privilegiați. Ei
toți vor un capitalism înapoiat și reacționar, fiindu-le teamă de o contrapresiune
de jos.
În sfârșit, există o altfel
de restaurație capitalistă. În acest caz, Europa Răsăriteană ar fi integrată
în structurile occidentale, aducându-i prosperitate. Mutând Europa Răsăriteană
mai aproape de centrul capitalismului mondial, popoarele acestei regiuni
ar fi mai ușor de menținut sub control. Acest fel de capitalism ar reduce
puterea birocrației și rămășițele ei, încă destul de puternice, spre pildă,
în România.
Prin urmare, trebuie să
ne opunem atât restaurației staliniste cât și restaurației capitaliste.
În asta suntem cu toții de acord. Dar: de ce nevoia de a distinge aceste
trei tipuri de restaurație? Fiindcă restaurația capitalistă este un fenomen
obiectiv, trebuie să-l transformăm într-un fenomen obiectiv al revoluției
socialiste. Dezvoltarea factorului subiectiv, tactica de adoptat, atitudinea
de luat, vor depinde de fenomenul cu care ne confruntăm. Iar dacă avem
aceste trei amenințări restauraționiste, reacția noastră va depinde de
puterea relativă a fiecăreia dintre ele.
Fiecare zonă a globului
are propria ei particularitate și propriile ei probleme. Balcanii le au
și ei pe ale lor. Zona balcanică trebuie ajutată: cu greu o inițiativă
internaționalistă poate porni din Balcani, cel puțin din România sau alte
țări. O formă de a ajuta Balcanii este a populariza problemele acestei
regiuni în restul lumii.
Cum a fost votată rezoluția
asupra Kurdistanului
Delegația kurdă, din partidul
Rizgari, a propus ca Conferința Balcanică să voteze o rezoluție din care
rezulta că toate delegațiile prezente sunt de acord cu lupta poporului
kurd pentru eliberarea națională. Eder Coskun din MWL din Turcia a propus
să se adauge pentru eliberarea lui Öçalan.
Kurzii nu au acceptat această
adăugire, considerându-l pe Öçalan un tradător al cauzei kurde. Eder își
retrage propunerea de a vota pentru eliberarea lui Öçalan.
Apoi eu am spus că nu trebuie
votat pentru sprijinirea luptei poporului kurd pentru eliberarea națională.
Discuțiile au fost foarte aprinse, și s-au lungit până la zece și jumătate
seara, când normal trebuiau să se termine la opt.
Am propus modificarea textului,
anume că delegațiile prezente recunosc dreptul poporului kurd pentru a
lupta în scopul eliberării naționale. Altamira a fost de acord cu această
modificare. Dar nici textul acesta nu a fost pe placul tuturor. Kurzii
au propus atunci: Conferința Socialistă Balcanică Anti NATO susține dreptul
și lupta poporului kurd la eliberare națională, introducându-se din nou
formula sprijinul luptei
, etc. Așa s-a votat, și am fost singurul care
a votat împotriva.
Am cerut cuvântul pentru
a explica de ce am votat așa. M-am adresat lui Savas (din EEK) și lui Eder
(din MWL), care conduceau discuțiile, spunând că a sprijini lupta poporului
kurd pentru eliberare națională înseamnă în același timp a aproba și consecințele
acestei lupte, care ar însemna autodeterminarea, dar chiar și separarea
de statul turc; la care aceștia răspund că bineînțeles, foarte convinși.
La rândul meu am adăugat: Asta înseamnă că s-a hotărât în prealabil că
independența Kurdistanului este o măsură progresistă, care stârnește iar
un bineînțeles! din partea lui Eder și Savas.
Eder spune apoi că nu este
nici locul nici momentul pentru a dezbate subiecul, și oricum fusese deja
votată rezoluția. Așadar, mi-am terminat explicația pentru votul împotrivă,
și așa s-a terminat și sesiunea zilei respective.
Mi-a atras oarecum atenția
cum de s-a votat o chestiune atât de delicată fără dezbatere, și m-a surprins
de asemenea acordul care domnea printre asistenți asupra progresismului
măsurii votate privind chiar independența Kurdistanului.
În concluzie, au fost trei
zile de discuții foarte intense, din care au ieșit rezoluții care, odată
îndeplinite, vor fi un mare pas înainte pentru proletariatul balcanic,
dar și mondial. Deși Rezistența n-a hotărât încă aderarea sau nu la Frontul
Balcanic Anti NATO și la Centrul Christian Rakovsky, am promis public,
pe 24 ianuarie la Politehnică, că grupul Rezistența va colabora într-un
fel sau altul în aceste două inițiative internaționaliste.
|