Ana Bazac
Lupta împotriva globalizării

Globalizarea este dominația mondială a capitalului și evident a celui mai puternic capital, adică a capitalului la nivelul cel mai înalt de concentrare și centralizare: capitalul transnațional.
Astăzi unii “luptă împotriva globalizării”, nici măcar definind nici globalizarea nici lupta împotriva acesteia, “luptând” în primul rând împotriva liberalizării comerțului mondial (împotriva Organizației Mondiale a Comerțului) și în al doilea rând împotriva instituțiilor internaționale emblematice ale celui mai puternic capital (împotriva Fondului Monetar Internațional și a Băncii Mondiale)
Atât timp cât aceast㠓lupt㔠este îndreptată doar împotriva unei forme a capitalului, a celui transnațional, și nu a capitalului ca atare, ea este și absurdă și reacționară.
Această luptă este absurdă deoarece este poziția capitalurilor naționale neputincioase aflate în poziție inferioară față de capitalul transnațional. Capitalurile naționale susțin protejarea lor în propriile țări, protecționism versus “comerț-liber”.
Ce ar însemna acest protecționism? Cât timp capitalurile naționale ar avea cerere pe piețele interne, ar exista profit, creștere economică, nivel de trai mai ridicat al maselor. Odată cu epuizarea acestor piețe – epuizare determinată de caracterul limitat al cererii salariaților, a celor exploatați, de faptul că, datorită motivației maximizării profitului, capitalurile se întrețin (=se dezvoltă) numai prin exploatarea ofertei (a producției – profitul, creșterea, nivelul de trai ar scădea drastic. Protecționismul nu este deci soluția pentru “scoaterea din criză”1).
Dar “lupta împotriva globalizării” este absurdă și pentru că în același timp capitalurile naționale cer și protecționism în piețele lor naționale și libertatea expansiunii lor pe piețele străine.
Această poziție o are și capitalul național românesc. Dar de unde ar face rost de dolari pentru tehnologie competitivă (și pentru împrumuturile pe care le-ar face pentru cumpărarea acestei tehnologii)? Numai din vânzarea produselor românești pe piețe străine; care trebuie să fie deschise, comerțul – “liber”. Poate capitalul românesc slab să concureze pe aceste piețe cu capitalurile puternice? Eventual și un timp foarte scurt doar dacă scade atât de mult prețul forței de muncă românești folosite încât prețurile mărfurilor românești ar deveni “competitive”. De asemenea, ar primi capitalul românesc (statul român) împrumuturi “fără condiții” cum cer partidele naționaliste, necesare propriei dezvoltări? Astăzi, numai dacă și piața internă este deschisă (neprotecționistă) capitalului străin, acesta este interesat să împrumute statului național și capitalului național căci știe că își va scoate banii: obținând fluxul continuu de capital de la acest stat către capitalul transnațional, putând cumpăra el, capitalul străin, activele și piața de desfacere naționale, deci aservind un capital național din ce în ce mai insignifiant și integrând piața națională în piața mondială (producând pentru export etc.)
Toate capitalurile naționale vor același lucru: protecționism în interior, libertatea expansiunii lor în exterior. Astfel, relativul protecționism e posibil doar pentru capitalurile naționale cele mai puternice (care devin din ce în ce mai transnaționale, referindu-se acum la zonele lor “naționale”, adică la piețele lor regionale) care reușesc să cucerească piețele străine; după cum protecționismul este doar o revendicare vană pentru capitalurile naționale puternice.
“Lupta împotriva globalizării” este lupta acestor capitaluri naționale slabe împotriva concurenței capitalurilor puternice. În același timp, capitalurile naționale slabe nu vor, evident, să bareze concurența pe terenul intern: falimentarea dughenelor și a atelierelor de către marile magazine și fabrici li se pare normală capitalurilor naționale. “Cine poate oase roade”. Caracterul ciclic al economiei, crizele, deteriorarea nivelului de trai ar avea loc nesmintit. Dar “avantajul” maselor ar consta în aceea că ar fi exploatate “numai” de către capitalurile naționale. Grozav avantaj!
“Lupta împotriva globalizării” este nu numai absurdă (inconsistentă) ci și reacționară. Iar caracterul reacționar al acestei lupte este promovat tocmai prin intermediul opoziției aparente la capitalism. Social-democrația, falsa stângă, fronturile sau alianțele naționale sau populare, critica mic-burgheză a capitalismului formează toate această opoziție aparentă la capitalism. Iar aceasta, deși îndeplinește firește și rolul de a apropia masele de un anumit spirit contestatar anticapitalist, are rolul principal de a deturna opoziția anticapitalistă consecventă într-un sens limitat, aparent, controlat de către capital.
Iar modul în care are loc manipularea conștiinței sociale, caracterul restrâns, izolat, al unor publicații nonconformiste mic-burgheze și, în același timp, publicitatea imensă pentru legitimarea capitalismului, a conformismului social, individualismului și a apatiei ne îndreptățesc afirmația că bivalența opoziției aparente la capitalism este cunoscută de către categoriile dominante și este manevrată în interesul acestora.
Un argument de “stânga” al “luptei împotriva globalizării” este identificarea globalizării și a imperialismului și promovarea punctului de vedere social-democrat și stalinist totodată al “luptei în 2 timpi”. “Imperialismul este forma cea mai înaltă a capitalismului; luptăm astfel prima dată împotriva imperialismului și apoi împotriva capitalismului (răsturnăm și capitalismul)”.
Imperialismul a fost manifestarea dominației capitalurilor naționale din țările Centru – cel mai puternic capital odată cu sfârșitul secolului al XIX-lea. Prin faptul că și imperialismul și globalizarea se referă la dominația mondial㠖 aceasta este obiectul în fenomenele descrise de noțiuni – există o mare apropiere între aceste noțiuni. În acest sens, se poate vorbi și, de exemplu, de manifestări imperialiste astăzi. Dar prin faptul că în imperialism subiectul dominației era dat în capitalurile naționale din țările centru iar în globalizare subiectul este capitalul transnațional, fenomenele sunt de nivel diferit. Nu esența lor este diferită, ci tocmai diferența specifică. Globalizarea este urmarea inevitabilă, în urma procesului de concurență și concentrare și centralizare, a fazei imperialiste a capitalului. Surprinderea acestor două fenomene a apărut chiar în nevoia de cel de-al doilea termen: capitalurile naționale vroiau să-și facă imperii (piețe și surse de materii prime); sensul dezvoltării capitalului transnațional este transformarea întregului glob într-un unic imperiu.
Manifestările cele mai evidente ale imperialismului au fost colonialismul și războaiele (războiul mondial). După cum se știe, atunci nu au existat condiții obiective și subiective pentru o luptă eficientă2  împotriva imperialismului. Poziția dominantă social-democrată a acceptat colonialismul; ca și războiul mondial. Cea mai serioasă luptă împotriva războiului mondial a aparținut atunci comuniștilor, celor care au arătat că desființarea războaielor este posibilă doar prin desființarea capitalismului.
Lupta antiimperialistă este eficientă numai ca luptă împotriva capitalismului ca atare, indiferent de forma sa istorică. De aceea, toate demonstrațiile și lozincile antirăzboinice, de exemplu, care nu sunt legate de o poziție consecventă practică anticapitalistă, sunt manifestări formal antirăzboinice (noi știm că și formalismul are un rol, dar oricum el nu este o luptă reală antirăzboinică), având funcția de justificare a conducătorilor oportuniști ai maseor muncitoare și, desigur, funcția de defulare populară și de drenare a opoziției anticapitaliste a maselor într-un sens neprimejdios sistemului. Pe scurt, nici o “mișcare antiimperialist㔠care nu este în mod explicit anticapitalistă, deci care nu generează conștiința anticapitalistă revoluționară a maselor, nu și-a atins scopul, și astăzi cu atât mai puțin și-ar atinge scopul. “Lupta în doi timpi” a “stângii” oportuniste este astfel o anulare a luptei, mai mult decât o batere a pasului pe loc – un recul.
Și manipularea dar și folosirea acestei portițe pentru manifestarea contestatară anticapitalistă (desigur încă amorțită și confuză) duc la faptul c㠓lupta împotriva globalizării” poate avea și o bază de masă. Dar conducerea acestei “lupte” aparține partidelor naționale, mai mult sau mai puțin explicit autoritariste, și care promovează tocmai interesele capitalurilor naționale; iar pentru că aceste capitaluri sunt oricum slabe, de fapt aservite marelui capital mondial, pentru că ele există/subzistă tocmai datorită dominației mondiale a acestui mare capital, partidele naționale fac jocul și pentru marele capital mondial, deoarece îndepărtează/amână lupta împotriva capitalismului prin “lupta împotriva globalizării”.
Conducerea “luptei împotriva globalizării” aparține și “mișcărilor spontane” care se indignează în fața “consecințelor negative ale globalizării, în fața sărăciei etc...” Asmenea “mișcări spontane” sunt conduse și religios – vezi diatribele Papei în acest sens – și laice. Le Monde Diplomatique, care se află în fruntea mișcării ATTA pentru impunerea taxei Tobin, este un exemplu în acest sens.
Dar toate aceste mișcări vor să salveze capitalismul, să-l “umanizeze”, să micșoreze sărăcia și decalajele prea strigătoare la cer, tocmai pentru a păstra veșnic dominația de clasă, exploatarea, ierarhia socială, opoziția conducători-conduși.
Ar fi absurd din partea noastră să facem un apel maselor “să înțeleag㔠că nu pot să se aștepte la nimic bun din partea partidelor naționale “opuse globalizării”. Masele nu înțeleg decât în urma experiențelor trăite, dureroase. Evitarea unor asemenea experiențe care ne stau în față este posibilă doar prin constituirea avangardei conștiente a maselor exploatate, adică prin constituirea partidelor proletare internaționaliste. Obiectivul acestei avangarde nu este eternizarea sa, așadar continuarea opoziției conducători-conduși, ci, dimpotrivă, conștientizarea întregului proletariat, transformarea întregului proletariat în clasă conștientă, capabilă să-și conducă destinul. În acest sens, una din lozincile concrete a partidelor proletare este: “Lupta împotriva globalizării” este o aiureală capitalistă (de frânare a conștiinței anticapitaliste a maselor). Noi luptăm împotriva capitalismului, în toate formele sale de manifestare!
1  vezi demonstrația faptului că nici protecționismul nici “comerțul liber” nu sunt soluții la Engels, în Două cuvântări rostite la Elberfeld (1845), în K.Marx, Fr. Engels, vol. 2, ESPL 1958, p. 564-566, 567-568, 578-583.
2 din punctul nostru de vedere, lupta de clasă trebuie să fie eficientă pentru a-și merita numele. Adică încercările și momentele prin care proletariatul nu câștigă sunt eficiente, dacă proletariatul învață din ele și dacă urmează deci alte momente mai adecvate scopului revoluției proletare.