Acest număr al revistei noastre apare după greul an 2000.

Greu – din punct de vedere al timpului. Trăim într-un interval al tranziţiei: mai interesant şi mai plin de semnificaţii decît un spaţiu istoric aşezat, „adjudecat" deja; mai chinuitor, mai febril în căutări şi aşteptări, ca orice Renaştere. Nu avem în vedere tranziţia României de la stalinism la un capitalism nebirocratic, de tip occidental. Ci tranziţia capitalismului, în criză de sistem – deşi în faza de avînt a capitalului transnaţional – la comunism. Dar noi astăzi ştim că, deşi tranziţia a început de două-trei decenii – de la înfiriparea revoluţiei informaţionale în ştiinţă şi tehnică şi, desigur, şi de la concentrarea şi centralizarea transnaţională a capitalului – şi continuă într-un ritm galopant, cu toate piedicile puse de forţele dominante ale lumii de astăzi, deznodămîntul nu este prestabilit. Cunoaştem finalul Renaşterilor trecute, dar nu şi pe cel al celei actuale.

„Comunismul este mişcarea reală care suprimă starea actuală" , spuneau Marx şi Engels în Ideologia germană, în 1845; el nu este un sfîrşit al istoriei, ci doar al preistoriei şi astfel, doar un început al istoriei.

Nu este cazul deci să aşteptăm deznodăminte: „comunismul care va veni". Tocmai densitatea frămîntărilor actuale din întreaga lume, dificultatea de rupere cu tipare vechi de gîndire, cu imagini optimiste izvorîte din simplitatea lor liniară, tocmai pragul – care este atît de greu de trecut – dintre criza istorică a stîngii şi dezvoltarea creatoare, responsabilă şi eficientă a acesteia în noile condiţii, fac timpul nostru atît de greu.

Rezonanţa sensibilă a grupului nostru la toate acestea a făcut ca anul 2000 să fie în mod deosebit greu pentru noi. Grupul nostru este firav. În acest an am avut discuţii serioase, finalizate şi în materiale scrise, care au relevat conştientizarea situaţiei critice a grupului nostru, starea sa de criză. Din motive obiective şi subiective. Cel mai important este cel al limitelor ideologice, evidenţiate în grup ca şi prin relaţiile grupului cu oameni mai mult sau mai puţin de stînga.Astăzi nu putem spune că am fi depăşit această criză. Dar singurul lucru pe care putem să-l facem este ca, pe baza disponibilităţii de autocritică şi dezvoltare, să continuăm existenţa grupului, dezbaterile, revista. Numai în acest proces al clarificărilor teoretice credem că putem atrage noi membri în grup, adică putem să demonstrăm, şi în România, viabilitatea poziţiei marxiste faţă de fenomenele sociale de astăzi. Moartea grupului marxist „Rezistenţa" ar fi tocmai o legitimare a stalinismului, şi, în acelaşi timp, a social-democraţiei.

Tocmai în acest sens se structurează şi materialele din numărul de faţă al revistei.

Un grupaj este legat de alegerile generale de acum o lună. Cele întîmplate adeveresc unele concluzii ale noastre, apărute în numere anterioare, despre pericolul dictaturii. În ce ne priveşte, sîntem partizanii cei mai fideli ai regimului politic democratic, „deşi" în capitalism. Acest partizanat a fost, nu o dată, clar etalat de noi; cei care ar crede că am făcut-o dintr-un motiv fariseic – „promovaţi dictatura proletariatului şi în acelaşi timp…" – se pripesc. Continuîndu-l pe Marx, am arătat nu numai îngreunarea vieţii maselor în dictatură, ci şi necesitatea de a nu atrage, şi, în acelaşi timp, distorsiona preocuparea maselor asupra contradicţiei principale cu un regim politic dictatorial. Numai într-un regim politic democratic poate avea loc focalizarea asupra contradicţiei fundamentale, structurale a capitalismului. Cît priveşte dictatura proletariatului, merită să arătăm concepţia originară, a lui Marx, asupra acesteia.

În acest sens, referinţa la teorii şi lucrări ale fondatorilor mişcării comuniste mondiale – referinţă de acum permanent㠖 ni se pare esenţială pentru a argumenta decisiv împotriva propagandei anticomuniste (coborîte la un kitsch intelectual chiar la inşi cu pretenţii; probabil că toţi aceştia cred c㠄masele vulgare" oricum nu ar înţelege mai mult; prin mizerabila calitate a propagandei lor, corifeii anticomunismului fac însă dovada, involuntar, că nu au depăşit, nici ei, nivelul intelectual al „celor de jos").

Numărul actual conţine, de asemenea, materiale focalizate pe problemele stîngii contemporane. Ideile susţinute aici au fost cauza esenţială a supărării – credem, momentane – a unui (fost) component al grupului: Gabriel Artigue Carro. În ce ne priveşte, credem că separările care nu au la bază dezbateri faţă în faţă, punctuale şi care nu se sfîrşesc cu elucidarea problemelor, şi, astfel, fără ca argumentele cele mai tari să implice preluarea lor (momentană, desigur) de către toţi participanţii, deci constituirea unui punct de vedere unitar asupra problemelor respective, fac parte încă, regretabil, din „preistoria" stîngii mondiale (adică din criza sa istorică). Mişcarea comunistă este însă aceea prin care se depăşeşte aceast㠄preistorie". Credem că noi, participanţii la această mişcare, nu avem voie să alunecăm înapoi; ci să păşim înainte.

În sfîrşit, numărul conţine şi ilustraţii ale societăţii actuale, în „ţara tuturor posibilităţilor", ca şi ale eforturilor stîngii. Mesajul acestui număr: este timpul ca, pe plan mondial, să se (re)constituie mişcarea anticapitalistă revoluţionară, coerentă şi eficientă. Această (re)constituire este în consens cu procesele actuale galopante ale revoluţiei de la nivelul forţelor de producţie, ale transnaţionalizării capitalului şi ale conturării noilor instituţii integrative de reglare macrosocială. Cu cît rămînerea în urmă a conştiinţei sociale (a mişcării anticapitaliste revoluţionare etc.) faţă de aceste procese va fi mai mare, viitorul va fi mai barbar.

Urăm tuturor cititorilor şi colaboratorilor noştri un AN NOU FERICIT, cu sănătate şi împliniri. Să lăsăm în urmă părerile de rău pentru şovăielile noastre.