Privesc cu mirare la evenimentele secolului acesta şi ale deceniului acesta, ultim secol şi ultim deceniu al acestui mileniu. După ce, la începutul veacului, lumea părea să se deschidă către un viitor mai bun prin instaurarea, este drept, chinuită, a unui alt tip de societate, sfîrşitul secolului este grevat de revigorarea dramatică a capitalismului. Capitalism ajuns într-o etapă de mondializare ucigaşă pentu tot ceea ce nu este aliniat regulilor sale şi, din nefericire, cel mai probabil ucigaş pentru omenire.
Poate această formulare este mai mult sugestivă decît exactă, dar tot ceea ce nu face parte din clasa exploatatoare pare să fie menit să dispară. Ciudăţenia lucrurilor rezidă în aceea că sînt unele popoare care fac cu totul parte din clasele exploatatoare. Popoare rudimentare, de altfel, rudimentare şi atrofiate. Popoare care au fost modelate în acest scop în ultimii ani de către o grupare ocultă, popoare înstrăinate de ele însele şi de valorile general umane. Popoare fără perspectivă şi fără un viitor onest. Prin marea industrie internaţională a publicităţii, nevoile elementare ale omului au fost înlocuite cu unele hipertofiate artificial. În locul minţii limpezi şi gîndirii constructive – incitare la dezordine şi comportament dictat de pulsiuni ale subconştientului. În locul interesului pentru colectivitate – individualitatea cea mai atroce. În locul deschiderii către generalul uman – întoarcerea către individualismul personal şi al grupului limitat din care faci parte. Îmi aduc aminte de un văr prin alianţă care a fost acceptat de mult prea democrata societate de peste ocean nu pentru calităţile sale umane, sau pentru pregătirea profesională de înaltă clasă, ci pentru că era înstare să joace bine un joc de cărţi (bridge). Iată un exemplu clasic de pervertire a sistemului de valori la care este supus individul mediu al poporului dominant al acestei lumi. Şi acesta este un exemplu inofensiv, în comparaţie cu marile tragedii necunoscute la care asistăm pasivi în actualul deceniu.
Una dintre cele mai mari este aceea a creării şi dezvoltării concernelor suprastatale. Cîteva numai care domină lumea şi care fac i desfac jocurile politice internaţionale, iar în faţa acestora individul uman devine o simplă cifră pe hîrtie, interesant fiind prin calitatea lui de consumator şi nu prin aceea de creator.

Mişcări sociale anticapitaliste mondiale

Începem un nou secol şi un nou mileniu cu incertitudini. Incertitudinea zilei de mîine, dar şi incertitudinea societăţii de mîine. Schemele clasice de gîndire au fost depăşite de evenimentele ultimilor 10 ani. Poate, numai aparent. La începutul deceniului care tocmai s-a terminat, se trîmbiţa în toată lumea instaurarea unui nou tip de capitalism în care crizele ciclice ale acestuia aveau să dispară. Şi ce putea fi mai exemplificativ pentru aceasta decît continua creştere economică americană. Oare? Continuă creştere, care, între noi fie spus, nu se putea evidenţia decît în cifre, căci nivelul de viaţă al cetăţeanului mediu pare să fie rămas acelaşi cu cel al anilor ’60, numai volumul de muncă necesar pentru menţinerea acestuia s-a dublat, după declaraţiile reprezentanţilor acestora.
Dar mitul, ca orice mit, avea să fie pus sub semnul întrebării chiar din primele zile ale anului 2001, cînd indicele NASDAQ al bursei americane s-a prăbuşit, aneantizînd mii de miliarde de dolari care ar fi trebuit să apară din comerţul internaţional cu inteligenţă artificială şi tehnică de calcul.
Trăim deci o lume nouă în care fractura socială se manifestă atît la nivel statal cît şi suprastatal. O lume pentru înţelegerea căreia teoria veche este necesar să fie adaptată şi este nevoie să apară şi idei noi. Manifestul Partidului Comunist, care a împlinit 150 de ani, nu şi-a pierdut prin nimic actualitatea. Această aniversare a fost punctul de plecare a creări unei mişcări internaţionale de stînga de largă respiraţie (Espace Marx în care este inclus şi Partidul Comunist Francez). Iniţiatorul acestei realizări a fost Institutul de studii Marxiste de la Paris, iar coordonatorul ei este domnul P. Cohen. Dar, din nefericire, evenimentul pare să nu fi afectat prin nimic lumea ideologiei româneşti, chiar pe cea de stînga, şi nici activitatea militantă de stînga de aici.
În ciuda acestei neînţelegeri, Espace Marx continuă să existe şi să se manifeste şi să militeze pentru o unitate a stîngii la nivel internaţional în scopul realizării unui front comun antimondializare.
Espace Marx a participat împreună cu alte 11 organizaţii la realizarea la sfîşitul lunii noiembrie şi începutul lunii decembrie anul 2000, cu prilejul împlinirii a un an de la fiasco-ul Mondializării de la Seattle, a unei dezbateri internaţionale asupra posibilităţii şi necesităţii opoziţiei la “Internaţionala Capitalistă”. Întrunirea a fost pusă sub semnul construcţiei cetăţeneşti a lumii.
Rencontre internationale pour une contruction citoyenne du monde a avut loc la Paris pe parcursul a trei zile. S-au strîns peste 1000 de reprezentanţi din 44 de ţări şi s-au ţinut 90 de ore de dezbateri în 6 plenare şi 27 de ateliere. După ştiinţa mea, România nu a fost reprezentată, ca de altfel şi la crearea Spaţiului Marx.
Un alt organizator a fost societatea internaţională ATTAC, tot de orientare anticapitalistă, şi care are în componenţa sa multiple nuclee în toată lumea. Există filiale în America Latină, Africa, Asia. În România, nu. ATTAC militează activ pentru transformarea societăţii capitaliste actuale într-o nouă societate în care să se respecte drepturile omului. Ea beneficiază de un organ de presă în spaţiul Internet (Le Grain de Sable) care este ditribuit săptămînal la peste 25000 de abonaţi. Beneficiază, de asemenea, de un consiliu ştiinţific care analizează pertinent tendinţele de evoluţie şi caracteristicile economiei capitaliste actuale. ATTAC este implicat în protestul mondial împotriva utilizării organismelor modificate genetic în agricultura intensivă, avîndu-se în vedere gravele dezechilibre ecologice pe care le va induce pătrunderea în fauna spontană a caracterelor mutante ale plantelor. ATTAC este implicat în lupta concretă împotriva mondialzării neoliberale, fiind organizatoarea manifestaţiilor de la Praga şi Nisa de la sfîrşitul anului trecut. Ultimele acţiuni pe care le are în vedere sînt contramanifestaţia de la Davos, Elveţia (27 ian. 2001) şi Forumul Mondial Social (25-30 ian.) de la Porto Alegre, Brazilia, la care se aşteaptă participarea a peste 30000 de persoane. Este interesant de ştiut că, în mod cît se poate de democratic, contramnifestaţia de la Davos nu a primit aprobarea consiliului municipal al oraşului.
Este de dorit ca mişcarea de stînga românească să găsească o cale de integrare cu aceste mişcări de protest internaţionale. Şi, de asemea, este de dorit ca ideile de stînga din România să se manifeste pe stradă şi nu numai pe hîrtie. Orice mod de acţiune socială, chiar dacă nu are fundamente teoretice ferme, este salutar. România duce lipsă de acţiuni concrete în acest domeniu. Întrunirile stîngii sînt din ce în ce mai nesmnificative numeric şi din ce în ce mai fracţionate. Şi este păcat.