Stînga românească, atîta cîtă era la vremea aceea, şi-a pus mari speranţe în noul partid care, se credea, este continuatorul fostului PCR în ceea ce avea viabil. Merita să activezi pe atunci în PSM deoarece era persecutat de canaliile anticomuniste. Una din priorităţile lor era interzicerea „partidelor de sorginte comunistă”, adică al PSM-ului. Printre cei care vituperau împotriva noului partid erau nu numai liberalii şi ţărăniştii, ci şi unii fesenişti, gen Sergiu Nicolaescu. Era un partid boicotat de toate celelalte, făţiş anticomuniste. Era un eroism să îi iei apărarea. E locul să îmi aduc aminte de ce a păţit prietenul meu Silviu Şomâcu, pe atunci deputat din partea Partidului Socialist Democratic (mort în 1992!) când a decis să apere în parlament mult hulitul PSM: s-a pus problema excluderii lui din Parlament!

Prima apariţie în viaţa publică a noului partid a fost cu ocazia unei depuneri de coroane de flori la fostul monument al tipografilor, la 13 decembrie 1990. Cel care a organizat acest lucru a fost Virgil Zbăganu, pe atunci lider în sindicatul tipografilor.

Din aprilie 1991 , partidul a început să dea semne de laşitate şi deviere spre dreapta. Ilie Verdeţ a declarat că el nu a fost niciodată comunist şi că PSM nu are nici o legătură cu fostul PCR. Declaraţie oportunistă care a stârnit convulsiile din PSM. Unii membri de stânga au părăsit partidul în 1992 (îmi aduc aminte de grupul Florian Petrescu). Apoi la conducere au fost infiltrate personaje cu un caracter îndoielnic (Adrian Păunescu) sau făţiş de dreapta (Mohora) care au făcut mult rău partidului. Cu regret, pentru asta este vinovat Verdeţ.

Mohora împreună cu grupul lui de foşti nomenclaturişti UTC a fost primul care a păşit pe calea trădării. Au înfiinţat în 1994 un fantomatic partid socialist a cărui menire a fost – azi o vedem bine – să fure voturi dela PSM, ca acesta să nu mai intre în parlament. Ceea ce a şi reuşit, în 1996. Nici el nu a intrat în PSM, dar înainte de alegerile din 2000 şi-a vândut partidul PDSR-ului şi , el însuşi, a intrat în parlamet, unde se simte foarte bine.

Şi alţii au reuşit: Onţanu a dezertat de la organizaţia PSM Bucureşti – a cărui preşedinte era – împreună cu o trupă personală, la PDSR, unde a devenit primar. Păunescu a fugit şi el la PDSR unde a devenit ditamai senatorul.

PSM a obţinut un scor ridicol, în jur de 1% nereuşind a doua oară să intre în parlament. După o asemenea catastrofă electorală în partide au loc mişcări de cadre, de obicei cei de la conducere îşi dau demisia. Sasu nu numai că nu şi-a dat demisia, ci a organizat un congres în 2001 în care el şioamenii lui au fost realeşi, reuşind să infiltreze în conducerea partidului până şi personajul grotesc Minodora Ilie, fost consilier al lui Emil Constantinescu, cea care a avut revelaţii dumnezeieşti.

Apoi partidul a intrat în hibernare. La PSM nu se mai întâmpla nimic. Devenise un partid uitat. Organizaţiile erau epurate de oameni de stânga – astfel, de exemplu, în toamna lui 2002 a fost practic lichidată conducerea organizaţiei sectorului VI, cea mai stângistă dintre organizaţiile din Bucureşti. Aurora Budrigă, fosta preşedinte de sector a prezis atunci ce avea să urmeze: Sasu o să-şi vândă partidul PSD-ului pentru câteva locuri în parlament.

3. Documentul trădării

… Principala problemă la ordinea de zi este ca Organizaţia de partid din Capitală aă analizeze şi să se pronunţe în ceea ce priveşte măsura ilegală şi nestatutară pe care a luat-o fosta conducere a PSM, în frunte cu fostul preşedinte [ …] care, trădând idealurile socialiste a semnat împreună cu dl. Adrian Năstase – preşedintele PSD protocolul prin care se hotărăşte comasarea prin absorbţie a PSM de către PSD.

Prin acest protocol Ion Sasu şi acoliţii lui au consimţit [..] să fie de acord că ambele partide au ca ataşament „valorile social-democrate şi principiile Internaţionelei Socialiste” ceea ce înseamnă că PSM aderă la o social-democraţie care în fapt a participat la distrugerea societăţii socialiste, la înfometarea poporului român şi la înfeudarea României faţă de interesele străinătăţii

[…] Vom menţiona cronologic ultimele acţiuni ale conducerii centrale trădătoare, acţiuni al căror scop a fost lichidarea PSM.

Ca atare, trădătorii s-au simţit obligaţi să ia măsuri disperate, cum ar fi aceea de a ni se interzice accesul în sediul din strada Negustori prin schimbarea încuietorilor dela uşi. […]

În perioada imediat următoare trebuie să […] organizăm dezbateri cu toţi socialiştii în organizaţiile locale. […] De aceea cerem socialiştilor să facă cunoscute documentele de partid de către populaţie, pentru a atrage în partid cadre noi să bine pregătite şi a realiza o legătură a PSM cu organizaţii ae societăţii civile – asociaţii, fundaţii, sindicate.

În acelaşi timp, trebuie să fim pregătiţi de a răspunde în continuare unor atacuri şimai mârşave, mai ales că trădătorii conduşi de fostul preşedinte Ion Sasu – din postura sa de vicepreşedinte al PSD – încearcă să obţină prin instanţele de judecată hotărâri de lichidare a PSM. Deja în această săptămână a făcut mai multe intervenţii în mass media şi în organizaţiile judeţene prin care a precizat că noi suntem în afara PSM , că noi realizăm activităţiostile partidului. Rezultă că pentru el şi acoliţii lui plenarele comitetelor judeţene şi chiar conferinţa noastră de aici sunt în afara statutului! Iată cu ce şi-a fundamentat afirmaţia (jignitoare chiar şipentru persoana sa!) referitoare la socialiştii care refuză să-l urmeze în PSD: “un mic număr de oameni, câteva sute, poate câteva mii, care sunt adesea cantonaţi în trecut şi nu reuşesc cu nici un chip să se desprindă de el ".

Vicepreşedinte al organiaţiei PSM a fost numit Aureliu Mocanu. Fost profesor de filosofie, fost preşedinte al filialei Bucureşti a Partidului Socialist Democratic (unde eram şi eu membru), el nu este la prima experienţă de acest fel. În 1992 filiala Bucureşti a fost desfiinţată de fostul preşedinte al PSDR, Cornel Nica şi acoliţii săi deoarece aceasta se opunea planurilor lui de lichidare a partidului prin absorbţie de către FDSN (aşa era pe atunci). Istoria se repetă.

6. Ce va fi?

• va condamna lichidarea economiei prin privatizare – rădăcina răului; dacă va face campanie pentru rejudecarea procesului lui Miron Cozma (vrem nu vrem, erou al clasei muncitoare);
• dacă se va opune intervenţiei imperialiste din Irak; dacă va denunţa intrarea României în asociaţia criminală numită NATO;

• dacă va denunţa “procesul” de la Haga al lui Miloşevici (vrem nu vrem, erou al umanităţii);
• dacă va recunoaşte cu voce tare că este urmaşul părţii bune a comuniştilor (oare este?) şi va face o campanie publică împotriva Legii Siguranţei Naţionale, care criminalizează mişcarea comunistă;
• dacă va iniţia o campanie naţională împotriva noii Constituţii (care se va pune la referendum), constituţie care vrea să consfinţeasc㠓cuceririli” noii burghezii, obţinute prin excrocherii şi jaf făţiş din averea publică (asta înseamnă garantarea proprietăţii, nu?) şi emascularea României (asta înseamnă înlocuirea unei armate de recruţi cu una de mercenari!)

atunci are şanse.